O bucată de tavan s-a prăbuşit într-un magazin din Blejoi, județul Prahova. Patru persoane au fost surprinse de tavanul prăbușit, însă niciuna nu a ajuns la spital, relatează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că echipajele de pompieri au fost chemate la un hipermarket din localitatea Blejoi, unde o bucată de tavan s-a desprins din suporți și a căzut.

Incidentul a avut loc în zona caselor de marcat.

„Pe aproximativ 100 mp tavanul fals s-a desprins din suporți, un angajat este rănit ușor, refuză transportul la spital”, a declarat Vasiloae.

La rândul lor, reprezentanții Poliției Prahova au declarat că o familie formată din mamă, tată și copil a fost lovită. Copilul nu a pățit nimic, iar femeia și bărbatul au fost zgâriați, nefiind transportați la spital.

Polițiștii au deschis o anchetă.