Mii de ruși au ieșit sâmbătă să protesteze pe străzile din centrul Moscovei, cerând din nou alegeri libere la scrutinul local care va avea loc la 8 septembrie și sfidând interdicțiile impuse de forțele de ordine. Ultimele manifestații s-au soldat cu zeci de arestări.

Este cea mai mare mișcare de protest din Rusia, din 2012-2013 când au avut loc manifestații masive declanșate de frauda electorală, notează Reuters.

Scandând ”Rusia va fi liberă” și ”Acesta este orașul nostru!”, cei aproximativ 2.000 de protestatari au mărșăluit pe una dintre cele mai cunoscute artere rutiere din Capitală.

Demonstranții cer ca autoritățile să le permită reprezentanților opoziției să candideze, dar și eliberarea protestatarilor arestați la mitingurile anterioare. "Dacă vom înceta să ieșim în stradă și să protestăm, nu mai avem nicio speranță", comentează unul dintre protestatari, Alexandra Rossius, 23 de ani.

"Trebuie să le arătăm autorităților că nu renunțăm pur și simplu și nu acceptăm faptul că oameni nevinovați sunt arestați, iar alegerile sunt fraudate”.

Artyom, un elev în vârstă de 16 ani, spune că revolta și frica l-au determinat să iasă în stradă și să se alăture protestelor. "Nu vreau să-mi rupă picioarele, să fiu omorât sau aruncat în spatele gratiilor”, mai comentează adolescentul. ”Autoritățile refuză să ajungă la un compromis, au început să disperseze mulțimea și să facă arestări. Cred că asta este inacceptabil”.

Acestea sunt ultimele proteste înaintea votului care va avea loc pe 8 septembrie, numărul participanților fiind însă mai mic față de manifestațiile precedente când au ieșit în stradă zeci de mii de ruși. În primele ore ale mitingului, poliția nu a dispus arestări, însă a cerut mulțimii să se împrăștie.