Fostul ministru de Externe al ALDE Teodor Meleșcanu o contrazice pe Viorica Dăncilă, spunând că i-a trimis încă din 8 mai propunerea de rechemare a ambasadorului George Maior. Meleșcanu, schimbat din funcție de Dăncilă în luna iulie, afirmă că "nu este prima dată când premierul documentele pe care nu şi le asumă sau pe care nu doreşte să le respingă".

Teodor MelescanuFoto: Agerpres

Teodor Meleșcanu, vicepreședinte al ALDE, a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că i-a trimis Vioricăi Dăncilă din 8 mai, pentru avizare, memorandumul privind propunerea de rechemare a lui George Maior.

"Memorandumul privind propunerea de rechemare a dlui ambasador George Maior a fost trimis spre avizare prim-ministrului, prin poşta specială, la data de 8 mai 2019, aşa cum rezultă din documentul de expediţie, urmând ca după avizarea de către dna prim-ministru să fie trimis preşedintelui României. În ceea ce o priveşte pe dna prim-ministru, nu este pentru prima oară când "rătăceşte" documentele pe care nu şi le asumă sau pe care nu doreşte să le respingă", afirmă Meleșcanu.

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat, vineri, după audierea sa la Secția de anchetă în dosarul aducerii în țară a lui Nicolae Popa, că nu a avut nicio discuție cu fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu despre rechemarea sa în țară.

"Probabil că a existat (o cerere de rechemare în țară -n.r.), acum întrebați, eu am fost informat de televizuni în legătură cu acea..", a declarat George Maior, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă nu a existat nicio discuție cu Meleșcanu pe această temă, fostul șef SRI a replicat: "Nu, nu a existat, am fost informat de televiziuni".

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că nu a primit nicio solicitare de la fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu în privinţa rechemării la Bucureşti a ambasadorului României în SUA, George Maior.

"Nu am primit nicio solicitare de retragere din partea domnului Meleşcanu, absolut nicio solicitare. O semnam şi o trimiteam la Cotroceni dacă primeam această solicitare. (...) O să am o discuţie cu doamna Ramona Mănescu, dar nu am primit niciun document pentru rechemarea lui George Maior. A fost o decizie politică la momentul acela, nu eram preşedintele partidului, dar acea hârtie care trebuia trimisă la Cotroceni nu a venit", a spus premierul, într-o conferință de presă la Pitești.