Inspecția Judiciară anunță că a finalizat acțiunea disciplinară în cazul procurorului Maria Pițurcă, cea care a intervenit în cazul fetiței de 8 ani din Baia de Aramă adoptată de un cuplu de români din SUA. Procuroarea este trimisă în fața Secției disciplinare din CSM, fiind acuzată că a agresat-o fizic și psihic pe copilă, "prin târârea efectivă a acesteia pe asfalt, de la domiciliul asistenţilor maternali şi până la maşina organelor judiciare, în condiţiile în care aceasta s-a opus luării sale cu forţa, plângând şi ţipând".

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Inspecția Judiciară, procurorul Maria Pițurcă de la Parchetul Curții de Apel Craiova este cercetată disciplinar pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei şi exercitarea funcţiei cu rea-credinţă.

Procuroarea este acuzată de inspectorii judiciari că a agresat-o fizic şi psihic pe Sorina, "prin târârea efectivă a acesteia pe asfalt, de la domiciliul asistenţilor maternali şi până la maşina organelor judiciare, în condiţiile în care aceasta s-a opus luării sale cu forţa, plângând şi ţipând".

Inspecția Judiciară îi mai impută procuroarei că a făcut percheziţia la locuința asistentului maternal, percheziție autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea ridicării de bunuri şi înscrisuri, cu încălcarea gravă a unor dispoziţii procedurale şi cu depăşirea cadrului legal stabilit de instanţă. "A procedat la preluarea minorei din locuinţa fostei asistente maternale şi încredinţarea acesteia părinţilor adoptivi sub pretextul ca aceasta să fie dusă la IML Craiova pentru a fi supusă unei examinări medicale dispuse de procuror şi pusă în executare fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală".

Acţiunea Inspecției Judiciare a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

Inspecția Judiciară ceruse Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a procuroarei Maria Pițurcă, însă procurorii din CSM au respins solicitarea, în 11 iulie.

În paralel se desfăşoară şi o acţiune penală privind modul în care Maria Piţurcă a luat-o pe fată din casa asistenţilor maternali.

De asemenea, procurorul general Bogdan Licu a dispus verificări la Parchetul Curții de Apel Craiova privind modul în care procuroarea a intervenit și a făcut percheziția domiciliară.

"Nu am tras de copil. Am încercat să nu apăs, să nu ... Am încercat să-l iau în braţe. Am reuşit să o iau în braţe şi am dus-o în braţe la tată. Nu s-a mai filmat. Şi ea va fi oricum examinată fizic şi vom vedea dacă are vreun semn sau nu. Am intervenit pentru a înceta starea de deţinere ilegală a acestui copil”, spunea Maria Piţurcă, în apărarea sa.

La rândul său, șefa Parchetului Curții de Apel Craiova, Tena Tulitu, spune că procuroarea a vrut să o ducă pe fetiță la Medicină Legală, pentru că făcea cercetări într-un dosar de rele tratamente aplicate minorului, ea susținând că "s-a respectat procedura". Prim-procurorul Parchetului Craiova mai afirma că în spațiul public au apărut doar frânturi de imagini, filmate cu telefonul mobil, și că echipei de anchetă de la Secția specială care face verificări privind intervenția îi va fi arătată filmarea oficială făcută în timpul percheziției, în care se vede că procurorul "a încercat să dialogheze cu copilul și a prezentat scopul pentru care se află acolo".