George Maior, după ce a fost audiat la Secția de anchetare a magistraților în dosarul aducerii lui Nicolae Popa în țară: Extrădarea s-a realizat în contextul clar definit de legislația românească

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 30 august 2019, 13:31 Actualitate | Esenţial


George Maior
Foto: Agerpres
Ambasadorul României la Washington, George Maior, a declarat vineri, la ieșirea de la Secția de anchetare a magistraților, unde a fost audiat în calitate de martor în dosarul în care Laura Codruța Kovesi este inculpată în cazul extrădării lui Nicolae Popa, că ”extrădarea s-a realizat în contextul clar, legal definit de legislația românească” și că ”SRI și-a făcut datoria exemplar” în această ”acțiune de succes”.

”S-a realizat un task force, a fost o legătură interinstituțională. Sper să se mai realizeze și acum”, a spus Maior întrebat de jurnaliști dacă au fost discuții oficiale cu privire la extrădarea lui Nicolae Popa.

Maior a încheiat prin a sublinia că ”toate explicațiile necesare au fost date în contextul audierii, cum s-a implicat SRI în această acțiune de succes”.

George Maior a stat la Secția de anchetare a magistraților aproximativ trei ore.

"Vor să afle faptele, împrejurările legate de una dintre cele mai de succes operațiuni ale statului român din punct de vedere al combaterii unui fenomen grav care a afectat 300.000 de cetățeni și, ca martor, sunt evident încântat să redau aceste fapte. Serviciul Român de Informații s-a implicat și, dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi fost menirea Serviciului. SRI și-a făcut datoria", a declarat George Maior, la intrarea în sediul Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, la ora 10.30.

Este a treia oară când procurorii Secției de investigare a infracțiunilor din justiție îl citează pe George Maior să se prezinte la audieri în acest dosar, fostul șef al Serviciului Român de Informații fiind citat anterior pentru 23 iulie și 23 mai, dar neprezentându-se.

Întrebat, miercuri, într-un interviu pentru Digi 24, dacă de această dată va merge la Secția de anchetare a magistraților, George Maior, care era șef al SRI în perioada extrădării lui Nicolae Popa, a spus că a fost citat de două ori să se prezinte la audieri, dar că nu a putut merge "din motive obiective, inclusiv legate de vizita prezidenţială în SUA". "Acum sunt aici şi sunt oricând la dispoziţia unei instituţii a statului, bineînţeles că mă prezint la orice asemenea solicitare", a afirmat Maior.

În acest dosar, au fost audiați fostul ministru de Interne Gabriel Oprea și fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, ambii în calitate de martor. Florian Coldea a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că nu a luat la cunoștință de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracțiune și că poate ar trebui investigați cei care nu au făcut nimic pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa, din Indonezia, în 2011.

În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, Laura Codruța Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. În 28 martie, Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secția de anchetă a magistraților, însă măsura a fost contestată în instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar.

Dosarul a fost deschis în urma unui denunț al fostului deputat PSD fugar în Serbia Sebastian Ghiță. El a acuzat-o pe Kovesi că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în țară din Indonezia fostul șef al FNI Nicolae Popa, în 2011. Laura Codruța Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese condamnat definitiv la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI. Secția pentru investigarea faptelor din justiție susținea că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut și primit suma de 268.689,36 de lei de la Sebastian Ghiță pentru extrădarea lui Nicolae Popa.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3201 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    se asteapta explicatii (Vineri, 30 august 2019, 20:26)

    Dizidentul [utilizator]

    din partea lui Ghita (care a produs accest act)din partea luceafarului Manda si mai ales din partea Adinei sefa de la SIIJ. Poate explica isteata Adina cine plateste zeci de mii de lei pentru o piatra aruncata in apa de un escroc care este inculpat in mai multe Dosare, si se mai pune o intrebare "de unde si cine a dat comanda " unda verde pentru asemenea vinatoare rusinoasa


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version