România deține 3% din numărul total al cercetătorilor și inginerilor din Uniunea Europeană, potrivit datelor furnizate de Eurostat. În același timp, numărul total al oamenilor de știință din blocul comunitar a crescut cu 4% în 2018 față de anul precedent.

scientists and engineersFoto: Eurostat

România respectă și ea tendința de creștere de la nivelul european. Astfel, potrivit sursei citate, în 2018, numărul oamenilor de știință și al inginerilor între 25 și 64 de ani a crescut cu 4% față de 2017. Numărul total al cercetătorilor și inginerilor din UE este estimat la 17.2 milioane, ceea ce reprezintă 23% din numărul angajaților în domeniul științei și tehnologiei la nivelul Uniunii.

În ceea ce privește modul în care sunt distribuți în statele membre, Eurostat precizează că procentul deținut de fiecare stat în parte este, de cele mai multe ori, proporțional cu populația acestora. Cu toate acestea, Marea Britanie și Germania dețin împreună 37% din numărul total al cercetătorilor și inginerilor din UE, ceea ce reprezintă un procent mai mare decât procentul populației lor însumate. Italia și Franța figurează cu 16%, ceea ce este sub procentul populației lor de 25% din total populație UE.

România deține 539 de cercetători și ingineri, ceea ce reprezintă 3% din total. În 2016, erau 516, iar în 2017 numărul acestora era de 525.