Zeci de foști ambasadori polonezi îi cer președintelui Donald Trump, într-o scrisoare deschisă, să facă presiuni asupra guvernului populist de la Varșovia să respecte drepturile omului și constituția, afirmând că democrația din Polonia este în pericol. Trump urmează să facă sâmbătă o vizită în Polonia.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Domnule președinte, veniți într-o țară în care statul de drept nu mai este respectat”, se arată într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Donald Trump, la o conferință a ambasadorilor, scrie Associated Press.

Trump urmează să facă o vizită în Polonia, sâmbătă, pentru a participa la ceremoniile dedicate comemorării începutului celui de-al Doilea Război Mondial, când trupele naziste au invadat Polonia, la 1 septembrie 1939. Alți 40 de șefi de stat vor participa la eveniment.

Foștii ambasadori îi mai cer președintelui american să înceteze să semene disensiune în rândul Uniunii Europene și NATO, amintindu-i că Polonia, o țară cu o poziție geografică dificilă, depinde de aceste alianțe pentru a supraviețui și pentru a avea securitatea garantată pe termen lung.

”O Polonie izolată, înconjurată de dușmani, în conflict cu vecinii și, așa cum a fost cazul înaintea celui De-al Doilea Război Mondial, bazându-se pe alianțe aflate la distanță, ar fi o catastrofă”, mai spun ei.

Este a doua vizită a lui Trump în Polonia, după primirea entuziastă de care a avut parte în 2017 din partea guvernului de la Varșovia care privește cu ochi buni viziunea sa cu privire la migrație.

La acea dată, Trump a lăudat Polonia despre care a spus că este un apărător al civilizației occidentale, fără să facă niciun fel de referire la îngrijorările exprimate de Uniunea Europeană cu privire la statul de drept.

Și președintele Poloniei, Andrzej Duda, a fost primit la Casa Albă pe 12 iunie.