Cuc: Peste 300 de angajaţi vor fi concediaţi la Tarom / La Compania de Drumuri va fi redus numărul posturilor de conducere

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 26 august 2019, 14:25 Actualitate | Esenţial


Aeroportul Otopeni
Foto: Hotnews
Peste 300 de persoane angajate la departamentele comercial, achiziţii şi economic din cadrul Tarom vor fi restructurate în perioada următoare, iar la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va fi redus numărul posturilor de conducere, a anunţat, luni, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă.

"La Tarom, Consiliul de Administraţie a aprobat restructurarea şi modificarea organigramei pentru mai multe direcţii, cu precădere de la direcţia comercială, direcţia de achiziţii şi direcţia economică. I-am spus doamnei director al Tarom că misiunea este grea, trebuie să uite de trecutul pe care îl are în Tarom, să nu fie implicată emoţional, pentru că altfel nu va face nimic", a arătat Cuc, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, pentru început este vorba de 300 de persoane.

"Să vedem şi ce facem la departamentul tehnic. Din cei aproximativ 470 de angajaţi de la tehnic, o parte dintre ei nu lucrează la întregul potenţial. Şi atunci cred că ar fi indicat să facem un centru de profit separat, se se întreţină tehnicul singur, din contracte de reparaţii de aeronave ale altor companii, nu doar Tarom. Veniturile de la terţe companii sunt în scădere. Cred că trebuie dat un imbold să lucreze cu cât mai multe companii", a continuat ministrul.

Cuc a adăugat că urmează și la CNAIR tăierea mai multor posturi de conducere.

"Avem foarte multe posturi de conducere, avem foarte mulţi oameni care teoretic se pricep foarte mult, dar dorinţa mea e să văd că se pricep şi la implementarea proiectelor, dar este şi mult balast şi trebuie să luăm decizii radicale", a continuat şeful de la Transporturi.

În acest sens, directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, a arătat că va fi o restructurare generală în toate departamentele companiei de drumuri.

Totodată, întrebat ce se va întâmpla cu aceşti oameni, Cuc a precizat: "Dacă sunt competenţi, sunt convins că nu va fi o problemă pentru ei să-şi găsească un alt loc de muncă".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2977 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    Lol (Luni, 26 august 2019, 14:40)

    mitg [utilizator]

    De cand lumea se stie ca la TAROM este un nemușag generalizat si e bine ca se iau masuri, dar nenea cuc se perindeaza pe la minister de sute de ani.Unde a fost pana acum?
  • +7 (9 voturi)    
    trebuie facut loc pentru yrmatoarea serie (Luni, 26 august 2019, 14:41)

    Poiana lui Occam [utilizator]

    de nepoti, concubine, nasi, etc.
    • +6 (6 voturi)    
      pai (Luni, 26 august 2019, 14:50)

      yyyxxx1981 [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

      au mai imbatranit actualele amante, trebuiesc altele mai tinere
  • +5 (5 voturi)    
    Cucule, pasare mandra! (Luni, 26 august 2019, 14:57)

    MirceaCS [utilizator]

    Domnu Cuc, ca orice politician iscusit, incearca sa impresioneze opinia publica.

    Stie ca populisme d'astea fataliste cu datul afara sunt date la stiri si unii din oamenii mai saraci cu duhul, zic: "Ce bine le face!"

    Dar se stie ca vin altii in loc. Pleaca ai lor, vin ai lor!
    Eu ma intreb daca domnul Cuc crede ca suntem toti tampiti.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version