Despre nivelul excluziunii sociale și a sărăciei relative în România am discutat cu Roberto Pătrășcoiu, Director General al Habitat for Humanity România și erou local în cadrul campaniei EU Protects. Roberto a povestit pentru HotNews.ro despre cele 36 de case construite în doar 5 zile la Bacău, despre bucuria de a avea un "acasă" și despre cultura carității în România. Aflăm cum ajută fondurile europene în contextul în care nivelul locuințelor sociale în țara noastră nu depășește 2%.

HotNews.roFoto: Hotnews

1. Ce este Habitat for Humanity și ce reprezintă pentru tine?

Habitat for Humanity este o mare familie, înainte de toate, atât în România unde suntem activi din 1996, cât și în alte peste 70 de țări de pe Glob. Misiunea noastră este aceea de a aduce oamenii împreună pentru a construi case, comunități și speranță. Sunt peste 20 de milioane de oameni în întreaga lume, care acum au în sfârșit un loc căruia îi pot spune "acasă", ca urmare a cooptării lor în programele Habitat for Humanity. E greu de spus ce reprezintă pentru mine Habitat în doar câteva cuvinte. Dacă ar fi să rezum la un singur cuvânt ar fi tot "acasă".

2. Care este povestea ta în cadrul Habitat For Humanity și cum ai ajuns în funcția de Director Național al celui mai mare ONG din România din domeniul locuirii sociale?

Am spus mai devreme că Habitat înseamnă tot "acasă" și pentru mine. Iar acest lucru nu este întâmplător. De-a lungul carierei am fost într-o continuă căutare. Mereu am considerat că jobul ideal este acela în care trebuie să ai pasiune pentru ce faci, iar apoi rezultatele muncii tale să servească societatea în cel mai util mod cu putință.

Mi-am început cariera ca agent de turism, din convingerea că voi putea contribui la un moment dat la dezvoltarea turismului în România. Am lucrat ulterior la o companie de consultanță în domeniul fondurilor europene, în anii post-aderare la UE, când problematica fondurilor structurale era abia la început de drum. Acolo am simțit pentru prima dată cum pot contribui: din fondurile accesate de mine s-au construit drumuri și sisteme de apă-canalizare în mediul rural, sau au fost edificate unități industriale ce au creat locuri de muncă. Așa am prins gustul "de a face ceva" pentru societate.

Au urmat apoi alți 6 ani intenși de lucru în mediul non-guvernamental, la World Vision România, unde am înțeles și mai profund cum munca ta se poate transpune în bunăstarea unora dintre cei mai vulnerabili copii ai României. Iar apoi am făcut pasul cel mare. Am creat o mică afacere în domeniul consultanței de business, axată în principal pe segmentul de accesare fonduri europene și Project Management.

A mers bine câțiva ani, am creat o echipă și am continuat să implementez proiecte. Majoritatea erau proiecte cu bani europeni, în principal în sfera de business: construcție de facilități industriale, construcție de centre de servicii sau dezvoltare de aplicații IT, proiecte ce au generat sute de locuri de muncă și au creat valoare adăugată în lanțurile de business în care activau respectivele afaceri.

Am început să lucrez la Habitat for Humanity într-o zi de decembrie. Era o zi geroasă, dar cu soare, și am decis să merg pe unul dintre șantierele Habitat for Humanity. Acolo am cunoscut câteva dintre familiile-partener Habitat și încă din primul moment de dialog cu ele am realizat pe deplin ce înseamnă căldura și siguranța unui cămin în viața lor. Am îmbrățișat misiunea Habitat for Humanity cu toată inima, iar mie mi-am promis că, din acel moment, voi face tot ce îmi stă în putință să oferim un cămin sigur pentru aceia dintre noi care încă nu știu cum este să ai "acasă". Am plecat la drum cu această convingere, dar și cu multă recunoștință că pot contribui astfel la frumoasa poveste Habitat. Sub soarele acela de decembrie și au am simțit că am ajuns "acasă".

3. Consideri că România are nevoie de eroi?

Da, mai ales acum! Din punctul meu de vedere este erou cel ce își face treaba cu responsabilitate, integritate și multă empatie pentru cei pe care îi servește. Nu contează că ești administrator de bloc și faci ca scara ta de bloc să fie un model de bună comunitate în tot cartierul, sau gospodar al unui întreg oraș (primar) sau a unei întregi țări, care se îngrijește de cetățenii lui.

Poți fi salvator de vieți omenești ca medic, educator de generații ca dascăl, creator de locuri de muncă așa cum sunt antreprenorii sau om care împarte dreptatea, ca judecător. Exemplele sunt sute, mii. Dacă fiecare și-ar face treaba cu responsabilitate, integritate și empatie, România s-ar schimba de jos în sus, prin eroii noștri de zi cu zi.

Și ar mai fi un lucru. Cred că o societate cu adevărat plină și împlinită este acea societate în care oamenii decid să se ajute unii pe alții. Eu văd acest lucru la Habitat for Humanity în fiecare zi și continui să rămân inspirat de poveștile voluntarilor care ne calcă pragul șantierului pentru a dărui și pentru a construi locuințe pentru familiile vulnerabile. Ei sunt cu adevărat eroii noștri, oamenii care schimbă România "la firul ierbii". Și avem câteva mii în fiecare an.

4. Cum ajută Habitat For Humanity Uniunea Europeană în scopul combaterii saraciei și a excluziunii sociale?

Contribuția noastră în această lume este una simplă. Luptăm împotriva sărăciei și excluziunii sociale, din convingerea că un acoperiș decent, este prima nevoie ce trebuie satisfăcută pentru ca o familie să se dezvolte la adevăratul ei potențial. O casă pentru o familie este precum solul pentru o plantă. Este locul în care o familie prinde rădăcini, fundația sigură pe care copiii pot crește iubiți în siguranță, iar visurile lor înfloresc.

Din miile de povești de viață știm că familiile de pretudindeni aspiră să aiba un loc al lor. Când locuiesc în condiții grele, gândul le zboară invariabil la cum ar putea să facă să se mute într-un loc mai bun. Și atunci încep să planifice. După ce copiii adorm, părinții continuă să discute ore lungi. Își fac zeci de planuri - cum ar fi dacă ar putea schimba ceva. Încep să viseze. Dar mult prea des planurile, gândurile, discuțiile și visurile lor rămân neîmplinite. Și cele mai comune cauze sunt lipsa banilor, uneori lipsa cunoștințelor și - de cele mai multe ori - lipsa unei mâini de ajutor.

Aici intervine Habitat for Humanity, prin cele trei mari programe ale sale: construcția de locuințe destinate familiilor cu venituri reduse, intervențiile în caz de dezastre naturale și programul de politici publice și advocacy.

Pe noi ne găsiți în principal pe șantier: batem cuie, montăm pereți și apoi punem un acoperiș deasupra lor; construim comunități unite pentru că încurajăm vecinii să lucreze împreună. La finalul zilei cei patru pereți și un acoperiș formează un cămin primitor care schimbă viața unei familii.

Lucrăm cu parteneri, care donează, fie fonduri, fie materiale de construcții. În drumul nostru, îi servim atât pe cei care dispun de resurse, cât și pe cei în nevoie. Le dăm speranță amândurora. Partenerilor le oferim un mod concret de a dărui și de a vedea rezultatele vizibile și tangibile ale generozității și compasiunii lor; iar familiilor speranța într-un viitor mai bun.

Cei care dispun de mai multe resurse pot trece acest pod pentru a-i ajuta pe cei în nevoie; Iar cei în nevoie trec și ei acest pod, prin ratele modeste pe care le plătesc și din care sunt construite alte case, prin munca voluntară și, în final, prin restabilirea stimei de sine. Sunt peste 80.000 de oameni din România care au fost cooptați în programele Habitat for Humanity și peste 35.000 de voluntari care au venit pe șantierele noastre, de-a lungul timpului.

5. Cu ajutorul programelor și a fondurilor europene furnizate de Comisia Europeana, Habitat for Humanity reușeste să protejeze cetățenii țării. Spune-ne mai multe detalii despre aceste facilități, atât la nivel internațional cât și local.

La nivel regional, respectiv în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), Uniunea Europeană este unul dintre principalii donatori ai Habitat for Humanity. De asemenea, în România, o parte din programele noastre sunt sprijinite de Comisia Europeană. Chiar aș menționa aici proiectul nostru finanțat de Comisia European: Build Solid Ground, prin care derulăm diferite campanii de conștientizare publică a nevoii de locuire: atât la nivel local (în România), cât și la nivel global. Cred că este necesar ca publicul larg să înțeleagă faptul că Uniunea Europeană nu este doar o anvelopă instituțional-juridică. Ea reprezintă mai mult: un set de valori care se transpune de foarte multe ori în lucruri extrem de concrete, de la libertatea de circulație, pâna la servirea nevoii de locuire decentă.

6. Cum schimbă viața socială a unei persoane/familii construcția unei case? Există vreun caz pe care l-ați avut și care ți-a rămas în minte? Povestește-ne.

Cred că fiecare poveste de familie relevă o întreagă lume. Este lumea familiei, cu nevoi, probleme, greutăți, iar apoi cu speranță și încrederea unui viitor mai bun. De multe ori spun că voluntarii Habitat for Humanity sunt cei care schimbă lumea. Și nu este o exagerare. Ei chiar schimbă pentru totdeauna lumea familiei sprijinite, pentru că la finalul zilei din munca lor rămâne o casă construită.

Anul trecut pe vremea aceasta, am călătorit la Cumpăna, în judetul Constanța, unde am cunoscut-o pe Maya. Maya avea atunci 5 ani si jumatate si locuia alături de mama ei într-o cameră de 4/2 în condiții greu de descris. Camera le-a fost dată de o mătușă, și era încălzită cu o sobă ponosită. Toaleta era undeva în curte, ...iar iernile sunt grele în Dobrogea. Tatăl, singurul din familie care muncea, o vedea pe Maya o dată la 6 luni, pentru că lucra pe vapor. El a fost, de altfel, cel care a decis sa ne scrie.

Ne-a spus așa:

La două luni după această scrisoare, în Octombrie 2018, la Cumpăna am construit 8 case în doar 5 zile,în cadrul proiectului nostru anual Big Build. Peste 300 de voluntari din toate colțurile țării, dar și din afara țării, au venit să ne dea o mână de ajutor, iar la finalul celor 5 zile, au transformat un șantier gol, într-o comunitate primitoare pentru cele 8 familii. Una dintre case a fost a Mayei.

Zilele trecute m-am întâlnit din nou cu familia ei. Maya era zâmbitoare și are acum propria ei cameră: una în care are spațiu pentru toate jucăriile; Iar părinții ei - o casă decentă, în care visurile și planurile de viitor să prindă aripi. În toamnă, Maya începe școala. Ca tată al unui copil de un an, am înțeles într-o clipă ce înseamnă lumina aceea din ochii Mayei, această lumină pe care am văzut-o acum când Maya se bucură de caldura unui cămin sigur.

7. Cât de ușor este să susții un ONG în România? Cât de ușor este să faceți rost de resurse și de voluntari?

Este provocator. Am lucrat atât în mediul de business, mediul antreprenorial cât și în organizații non-guvernamentale internaționale. Având această comparație directă, pot spune că mediul ONG se confruntă cu provocări la fel de mari ca cele din sfera de business. Habitat for Humanity România gestionează un buget de aproximativ 3 mil. USD pe an. Este o luptă continuă de generare a resurselor pe de o parte, dar și de asigurare a unor programe de calitate pe de altă parte.

Apoi, mai este un trend pe care îl văd cel puțin curios în ultimii câțiva ani. Trăim într-o țară în care societatea civilă, alături de donatorii săi, construiește spitale, locuințe sociale, centre de îngrijire paliativă sau închide orfelinate; în aceeași țară, societatea civilă este aproape împiedicată să-și facă treaba de cei care ar trebui sa fie partenerii noștri de încredere. Voi da un singur exemplu. La Bacău am construit 36 de case în doar 5 zile, cu ajutorul a peste 800 de voluntari. Acest lucru se întâmpla în Octombrie 2017. La doi ani distanță, Primăria Bacău, nu a reușit nici măcar să înceapă lucrarile de aducere a utilităților de apă-canal la cartierul de locuințe construit de voluntari. Este frustrant și trist să vedem astfel de evoluții.

8. Ce se întâmplă cand nu aveți aceste resurse? Când nu aveți suficienți voluntari, materiale, au fost astfel de cazuri?

Din fericire nu am avut în ultimii ani problema lipsei de voluntari. Cultura carității și a voluntariatului este în continuă creștere în România. Această evoluție pozitivă pe care noi o vedem la firul ierbii ne dă curaj pentru viitor.

Desigur sunt situații în care ne confruntăm cu lipsa de fonduri. Poate aș teoretiza, dar sărăcia resurselor ("scarcity of resources"), este una dintre teoriile de bază ale macroeconomiei, care spune că, de cele mai multe ori, o resursă nu este disponibilă în cantitatea de care ai nevoie. Iar cea mai comună situație este cea a resurselor financiare. Ce facem în astfel de cazuri? Creăm noi campanii de strângere de fonduri, alocăm din rezerve sau pur și simplu micșorăm dimensiunea proiectului în cauză. Este ceva comun în sectorul ONG, unde dimensiunea și amplitudinea intervențiilor se bazează pe capacitatea de generare de resurse.

9. HHR s-a extins de la construcția de locuințe sociale, până la implicarea ca răspuns la dezastre iar de un an de zile v-ați dezvoltat și în zona politicilor publice și advocacy. Ce indică această evoluție?

Indică, în primul rând, faptul că este nevoie de o intervenție integrată în România, pentru ca subiectul locuirii să fie mai bine deservit: atât prin intervenții directe (construire), cât și prin inițiative de advocacy care vizează îmbunătățirea politicilor publice în domeniul locuirii.

Din păcate, locuirea socială este un subiect marginal în România, un fel de Cenușăreasă a politicilor publice. La Habitat for Humanity dorim să schimbăm această situație. Suntem țara cu cel mai scăzut stoc de locuințe sociale din UE (sub 2%), dar în același timp și țara cu cea mai mare nevoie de locuire socială. România nu are încă o strategie națională a locuirii, deși subiectul a fost lansat în spațiul public încă de acum trei ani. Este nevoie de o reformă profundă a întregului sistem ce vizează locuirea socială.

10. Care sunt planurile Habitat for Humanity pentru perioada viitoare?

În perioada imediat următoare, până la finalul anului, organizăm Big Build, la Vaideeni, în județul Vâlcea, proiect prin care vom construi 10 case în doar 5 zile. Este un proiect atât de construire accelerată cât și de voluntariat și conștientizare publică a nevoii de locuire. Apoi, din România vom pleca în Malawi, Africa, pentru a construi și acolo locuințe, cu voluntari români. Și acesta este un proiect unic în țară, parțial finanțat de Comisia Europeană prin programul Build Solid Ground. Și tot până la final de an, avem în plan organizarea ediției a treia a Housing Forum, platforma noastră de advocacy pe teme de locuire, la care participă anual cei mai importanți stakeholderi din domeniul locuirii.

Pe termen lung ne dorim consolidarea celor 3 programe ale Habitat for Humanity România, respectiv programul de construire de locuințe, Programul de prevenție și răspuns la dezastre precum și programul de Advocacy. Și desigur să implicăm tot mai mulți voluntari pe șantierele noastre. Ei sunt cu adevărat eroii noștri de zi cu zi: mii de inimi, mâini și voci la un loc pentru o lume în care fiecare om are posibilitatea de a locui decent.

*****

Despre Campania EU Protects

EU Protects este o campanie de comunicare a Uniunii Europene care vizează creșterea gradului de conștientizare cu privire la protecția pe care UE o asigură cetățenilor săi în fața amenințărilor globale și a altor pericole. Elementul central al acestei campanii îl constituie înlănțuirea de eroi obișnuiți care lucrează pentru U.E. sau beneficiază de sprijin din partea acesteia, în toate statele membre, care își unesc forțele și cooperează dincolo de interesele naționale atunci când întâmpină provocări în materie de sănătate, mediu, criminalitate, terorism, migrație și economie.

Citește și despre alți eroi locali: