Un bărbat de 35 de ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alți doi tineri au fost răniți, după ce un șofer care conducea o mașină cu volan pe partea dreaptă a pierdut controlul volanului la ieșirea din stațiunea Mamaia, potrivit Mediafax. Accidentul s-a produs la ieșirea din Mamaia spre Năvodari.

„Un bărbat de 22 de ani a condus un autoturism cu volan pe partea dreapta, pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, banda nr. 2, dinspre Năvodari către Constanța și, ajungând la sensul giratoriu din dreptul unui hotel, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, la ieșirea din acesta, ar fi pierdut controlul direcției de mers către stânga, pătrunzând pe sensul opus de mers și întrând în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 35 de ani”, spun reprezentanții Poliției.

În urma accidentului, șoferul care conducea regulamentar a murit, iar doi pasageri, un băiat de 17 ani, din mașina cu volan pe dreapta și unul de 24 de ani, din mașina lovită, au fost răniți ușor.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a verifica modul de producere a accidentului.