Trei agenți de pază de la un club din Centrul Vechi al Capitalei au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiști, fiind acuzați că au bătut doi bărbați și le-au pulverizat spray iritant lacrimogen, anunță Poliția Capitalei, citată de Mediafax.

Centrul vechi, noapteaFoto: Hotnews

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Poliţie pentru Centrul Vechi au reţinuţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 45 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi lovire şi alte violenţe, fapte comise pe raza sectorului 3.

Ancheta a fost declanşată la data de 25 mai, când poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi au fost sesizaţi de către reprezentantul unei unităţi medicale, cu privire la faptul că la camera de gardă se află un tânăr care a fost victima unei agresiuni.

"Din cercetări, poliţiştii au stabilit că la data de mai sus, în timp ce persoana vătămată se afla în faţa unui club de pe raza sectorului 3, însoţit de un alt bărbat, aceştia au fost agresaţi fizic de către agenţii de pază ai clubului. Astfel, în urma investigaţiilor efectuate au fost identificaţi şi depistaţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 45 de ani, bănuiţi de comiterea faptei. Aceştia au fost conduşi la sediul subunităţii pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat, în sarcina celor trei s-a stabilit că, în data de 25 mai a.c., în jurul orei 06.30, în timp ce persoanele vătămate se aflau în faţa clubului, cei trei bărbaţi, agenţi de pază ai clubului, aflaţi în timpul serviciului, i-ar fi agresat fizic, lovindu-i şi pulverizându-le spray iritant lacrimogen. Ulterior, persoanele vătămate au fost transportate la o unitate de specialitate pentru îngrijiri medicale", arată Poliția Capitalei.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de purtare abuzivă şi lovirea sau alte violenţe, cu cei trei bărbaţi în stare de reţinere.