Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau călătoresc în Grecia, că în mai multe regiuni există un risc ridicat de incendii de vegetație (grad 4 din 5), din cauza temperaturilor ridicate și a intensificărilor de vânt.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astfel, potrivit MAE, zonele cu risc de incendii de vegetație sunt Grecia Centrală, Insula Evia, Insula Lesvos, Insula Chios, insula Samos, Lakonia, Arkadia, Argolida, Korinthia, Achaia, Ilia.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 și cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Atena:+306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic:+306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://infocrisis.gov.gr/?lang=en, pentru situații de criză pe teritoriul Republicii Elene, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.