O cântăreață de muzică populară a murit într-un accident produs duminică pe DN1C pe raza localității Cicârlău, județul Maramureș. Potrivit polițiștilor, femeia aflată la volan a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac, relatează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit IPJ Maramureș, accidentul s-a produs duminică pe DN1C, pe raza localității Cicârlău.

„Primele informații au relevat că o femeie de 37 de ani, care conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului, conducătoarea auto a decedat, iar un pasager a fost rănit”, au transmis reprezentanții Poliției Maramureș.

Angajații ISU care au intervenit la locul accidentului susțin că victima rănită a fost transportată la spital.

Surse locale susțin că femeia decedată în accident este cântăreața de muzică populară Anamaria Pop.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.