Premierul Viroica Dăncilă a anunța că, în ultima săptămână din luna august, Guvernul va lua o serie de măsuri legate de înăsprirea pedepselor pentru criminali și violatori, în contextul cazului de la Caracal, relatează Mediafax.

Viorica DăncilăFoto: Guvernul Romaniei

"Am spus că nu mai intervin în justiție și nu mai vreau să dau prin OUG decizii care țin de justiție, dar cred că e reparație morală să avem închisoare pe viață pentru crime și pedepse aspre pentru violatori. Am spus că voi face și voi face", a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3.

Întrebată când va emite Executivul Ordonanța de Urgență, Dăncilă a spus că măsurile vor fi luate în ultima săptămână din luna august.

"Am spus că vin cu OUG care să reglementeze anumite lucruri care au condus la o întârziere sau funcționare nu tocmai bună a unor intervenții. Mă refer a 112, în cadrul unui grup de lucru avem 14 măsuri, oug pregătite, măsuri din partea ministerului de Interne și a ministerului Justiției. Le vom adopta în ședință de Guvern, urmând ca Parlamentul să ia act", a mai spus premierul.

Premierul a mai făcut referire și la demisia ministrului de Interne Nicolae Moga, în contextul cazului de la Caracal, după numai 6 zile de mandat, spunând că acesta a anunțat că este o demisie de onoare.