VIDEO UPDATE 63 de oameni au murit și alți 182 au fost răniți în urma unei explozii la o nuntă din Kabul

de DG     HotNews.ro
Duminică, 18 august 2019, 8:15 Actualitate | Esenţial


Kabul, explozie (sursa foto-twitter)
Foto: Hotnews
O bombă a explodat sâmbătă seară la o nuntă din capitala afgană Kabul provocând moartea a cel puțin 63 de persoane și rănind alte 180, scrie BBC News.

UPDATE: Atacul a fost revendicat duminică de organizația teroristă Statul Islamic, în timp ce talibanii au negat că că ar fi implicați.

Explozia, care nu a fost revendicată până acum, s-a produs într-o zonă destinată bărbaţilor dintr-un restaurant pentru nunţi din vestul Kabulului, la ora locală 22.40 (18.10 GMT).

"Din nefericire, explozia a provocat victime civile", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi. El a estimat numărul răniţilor la câteva zeci şi a precizat că în prezent sunt adunate informaţii.




Martorii susţin că nunta era una organizată în cadrul minorităţii şiite a hazarilor.

Musulmanii suniţi militanţi, inclusiv talibanii şi Stat Islamic, i-au atacat în repetate rânduri pe hazarii şiiţi din Afganistan şi Pakistanul vecin în decursul anilor.

În urmă cu trei săptămâni, un atacator sinucigaş taliban a ucis 14 persoane şi a rănit 145, tot în vestul Kabulului, un atac despre care guvernul a estimat că ridică întrebări privind angajamentul militanţilor pentru pace, în pofida faptului că în prezent se aşteaptă încheierea unui acord cu SUA.

SUA şi insurgenţii talibani au afirmat că s-au făcut progrese în convorbirile axate pe retragerea trupelor americane din Afganistan în schimbul unor garanţii de securitate din partea talibanilor.

În jur de 20.000 de soldaţi străini, majoritatea americani, se află în Afganistan în cadrul unei misiuni NATO conduse de SUA pentru a instrui, asista şi consilia forţele afgane. În acelaşi timp, unele trupe americane efectuează operaţiuni de combatere a terorismului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















8787 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version