Câteva zeci de activişti de opoziţie au manifestat și sâmbătă ”pe cont propriu” la Moscova, după ce autorităţile le-au interzis adunarea, protestul desfăşurându-se în aceeaşi zi cu un miting autorizat al comuniştilor, care a atras câteva mii de participanţi, relatează AFP, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Mişcarea de contestare a izbucnit la mijlocul lunii iulie după respingerea, oficial pentru vicii de formă, a înregistrării a circa 60 de candidaţi independenţi în alegerile pentru parlamentul Moscovei, compus în prezent din fideli ai primarului pro-Kremlin, Serghei Sobianin. Manifestaţiile au fost reprimate brutal de poliţie, care a procedat la aproape 3.000 de arestări.

Liderii mişcării, printre care principalul opozant al Kremlinului, bloggerul anticorupţie Aleksei Navalnîi, au fost încarceraţi.

Sâmbătă, deși nu au primit autorizaţie din partea primăriei pentru o adunare pe bulevardul Saharov, simpatizanţi ai liberalilor au decis să manifesteze 'pe cont propriu', sub ploaie, ţinând afişe de protest în faţa mai multor monumente din Moscova. Această tehnică este folosită adesea de protestatarii ruşi fără a obţine autorizaţie, situaţie în care legea le impune să păstreze o distanţă de 50 de metri între ei.

În paralel, o adunare autorizată a comuniştilor pe bulevardul Saharov a strâns puţin peste 4.000 de persoane, conform ONG-ului White Counter, specializat în numărarea manifestanţilor. Sâmbăta trecută, în al patrulea weekend de proteste, peste 50.000 de persoane s-au reunit pe aceeaşi arteră, într-o adunare autorizată la apelul opoziţiei liberale.

Alegerile pentru parlamentul Moscovei, care vor avea loc simultan cu alte scrutine regionale şi locale, se anunţă dificile pentru candidaţii puterii într-un context de nemulţumire socială şi stagnare economică