Contractul de reabilitare al DN 28B Târgu Frumos – Botoșani are o valoare de aproximativ 270 de milioane de lei şi este în prezent finanţat din bugetul de stat. Proiectul pentru Drumul Naţional de peste 70 de km va fi ulterior finanţat din fonduri UE, potrivit unui comunicat CNAIR.

REPARATII DRUM NATIONAL Foto: Hotnews

"Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare a Drumului Național 28B, Târgu Frumos – Botoșani, în lungime de 71,512 km, are o valoare estimată a investiției de 268.610.000 lei fără TVA", informează reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii.

Reabilitarea și modernizarea DN 28 B, Târgu Frumos – Botoșani sunt în prezent finanţate de la bugetul de stat, iar procedurile de obţinere a finanţării din partea UE se află în desfăşurare, potrivit sursei citate.

După finalizarea procedurilor, lucrările vor fi achitate prin fonduri europene nerambursabile. Durata contractului este de 29 luni, din care 5 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție.

Perioada de garanție a lucrărilor este de 5 ani și poate fi majorată de ofertanți până la un maxim de 8 ani. Cele trei oferte depuse la data de 01.06.2019 sunt în procedura de evaluare, mai informează CNAIR.