Adrian Zuckerman, propus de președintele Donald Trump pentru postul de ambasador al SUA la București, va fi audiat în Senatul american, ca ultimă etapă în finalizarea procesului, pe 9 septembrie, au precizat, pentru Hotnews.ro, surse oficiale.

Adrian Zuckerman, audiat in Senatul SUAFoto: Captura video - senate.gov

”Ședința de audiere pentru finalizarea procesului de confirmare a noilor ambasadori in Senatul American va avea loc dupa data de luni, 9 septembrie, 2019 la revenirea din vacanta de vară a membrilor Executivului SUA. Printre cei saisprezece nominalizați se află si domnul Adrian Zuckerman, desemnat de Președintele Trump pentru postul de la București”, au precizat, pentru Hotnews, surse oficiale.

Adrian Zuckerman, propus de președintele SUA Donald Trump pentru postul de ambasador în România, a fost audiat, într-o primă etapă, pe 20 iunie, în comisia de politică externă a Senatului american, în vederea avizării pentru acest post.

Candidatura lui Andrei Zuckerman nu este însă privită cu ochi buni de democrații din comisia pentru politică externă. Astfel, senatorul Bob Menendez precizează, într-o scrisoare datată 25 iulie, că partidul său își menține obiecțiile cu privire la doi dintre candidați, printre care și Zuckerman, cerând lămuriri legate de unele acuzații de hărțuire sexuală. Senatorul mai spune că este mulțumit că președintele comisiei a fost de acord să aștepte răspunsul Casei Albe în ceea ce privește solicitarea sa.

În cadrul audierii din iunie, Adrian Zuckerman a lăudat performanţele României, dar a insistat că sunt necesare eforturi pentru independenţa justiţiei, combaterea corupţiei şi îmbunătăţirea mediului de afaceri.

„Sunt onorat să apar astăzi în faţa dumneavoastră în calitate de persoană nominalizată de preşedintele Donald Trump pentru postul de ambasador al Statelor Unite în România. Sunt umil şi foarte recunoscător pentru încrederea acordată de preşedintele Trump. De asemenea, vă mulţumesc tuturor pentru evaluare”, declara Adrian Zuckerman în cursul audierii în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului SUA, potrivit Mediafax.

Citiți AICI Cine este Adrian Zuckerman

Adrian Zuckerman a prezentat detalii despre familia sa şi despre mutarea acesteia în Statele Unite. „România a înlăturat oribilul regim comunist în decembrie 1989, acum mai puţin de 30 de ani, un moment la care am sperat mereu, dar despre care nu credeam că o să apuc să îl văd. Cu toate acestea, statul democratic român este încă la început”, a declarat Zuckerman.

„România are o mare importanţă economică, militară şi geostrategică. Situată în sud-estul Europei, este un punct economic de intrare în Europa şi un aliat militar de încredere pentru SUA. După 1989, România a instituit o formă de guvernare parlamentară democratică, s-a alăturat NATO, a aderat la Uniunea Europeană, a devenit un aliat strategic al Statelor Unite. Cel mai important aspect pentru relaţia SUA-România este cooperarea militară", a subliniat Adrian Zuckerman, amintind că în România sunt efective militare SUA şi un sistem antibalistic. De asemenea, Zuckerman a lăudat performanţele economice ale României, enumerând resursele ţării noastre. "Deşi au fost realizate multe lucruri în România, există loc de îmbunătăţiri. Pentru a continua progresele incredibile înregistrate în ultimii 29 de ani, România trebuie să menţină acţiunile de combatere a corupţiei, să creeze un climat mai bun pentru investiţii, să investească în infrastructură, în sistemul medical, în educaţie, să consolideze administraţia publică. Investitorii vor o relaţie bazată pe încrederea mutuală cu factorii decizionali români”, a insistat Zuckerman.

„Dacă voi fi confirmat în funcţie, voi susţine notabilele eforturi anticorupţie din România. Combaterea corupţiei şi susţinerea independenţei justiţiei sunt vitale pentru prosperitatea pe termen lung a regiunii şi pentru securitate, precum şi pentru cooperarea extraordinară între autorităţi şi în materie de securitate care există între Statele Unite şi România. Mai sunt multe de făcut pentru stimularea, susţinerea şi încurajarea instituţiilor democratice", a continuat el.

"Pericolele Rusiei agresive care încearcă să destabilizeze democraţii din Europa, din interior şi exterior, sunt substanţiale şi nu pot fi subestimate. Sunt încrezător că prin spiritul de conducere activ al SUA, prin asistenţă şi prietenie, România va aborda aceste provocări şi va prospera. Dacă voi fi confirmat în funcţie, mă angajez să folosesc toată energia pentru a avansa interesele ţării noastre în România", a insistat Zuckerman.