DIICOT: Fragmentele osoase găsite în pădure provin de la o fată de 15-19 ani, alta decât Alexandra Măceșanu

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 14 august 2019, 10:38 Actualitate | Esenţial


Suspectul din Caracal, Gheorghe Dinca
Foto: Agerpres/EPA
DIICOT anunță că raportul primit de la Institutul de Medicină Legală arată că fragmentele osoase găsite în pădure în locul arătat de Gheorghe Dincă anchetatorilor nu aparțin aceleași persoane ca resturile umane descoperite la casa din Caracal a celui care a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

Potrivit raportului de medicină-legală, fragmentele osoase provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani.

Anchetatorii au găsit, pe 5 august, rămășițe umane într-o pădure de lângă Caracal, despre care Gheorghe Dincă susține că ar fi ale Luizei Melencu.

DIICOT a anunțat oficial, pe 3 august, că în urma analizelor făcute de Institutul de Medicină Legală pe fragmentele osoase ridicate din casa lui Dincă a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al Alexandrei Măceșanu.

Comunicatul DIICOT:

”Prin adresa din data de 13.08.2019, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism raportul de expertiză medico-legală antropologică asupra fragmentelor osoase găsite cu ocazia conducerii în teren a inculpatului Dincă Gheorghe la data de 05.08.2019 în zona de lizieră de pădure, amplasată pe terenul Stațiunii de cercetare și dezvoltare agricolă Caracal, indicate de către inculpat ca aparținând victimei majore.

Din analiza raportului preliminar de expertiză medico-legală antropologică rezultă că fragmentele osoase examinate provin de la o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani și că sunt altele decât cele ce s-au individualizat anatomic printre resturile scheletale descoperite în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 27.07.2019 la locuința inculpatului Dincă Gheorghe.”






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














14006 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    pai ce credeati? (Miercuri, 14 august 2019, 10:49)

    pmct [utilizator]

    Pana acum criminalul a spus oarecum adevarul. Oasele se vor dovedi a fi ale Luizei mai mult ca sigur. Interesant este faptul ca dinca a marturisit ca acele oase sunt ale victimei din luna mai. Asta inseamna ca fie a tinut-o pe Luiza pana in Mai in viata fie a incurcat lunile.

    Ramane de vazut daca vor descoperi ceva in curtea lui desi, personal, nu cred. Daca criminalul asta a mai ucis si alte persoane, soarta lor a fost aceeasi. Incinerate si osemintele aruncate.
    • +4 (4 voturi)    
      ... (Miercuri, 14 august 2019, 11:53)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui pmct

      Nu inteleg de ce nu au verificat cu ADN-ul Luizei si tot cu al Alexandrei din moment ce Dinca o indicase pe Luiza. Ma rog, mai dureaza vreo 2 saptamani pana il compara si cu cel al Luizei. Timpul trece, leafa merge.
      • +2 (2 voturi)    
        ADN-ul dureaza mai mult (Miercuri, 14 august 2019, 13:54)

        pmct [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

        La sf saptamanii se va spune probabil insa este posibil ca sa poata fi identificat 100% ADN-ul victimei. Depinde de gradul de ardere al osemintelor. Dintii sunt mai rezistenti la astfel de atrocitati si ei ar putea oferi detalii despre victima.
    • -1 (3 voturi)    
      ATENTIE (Miercuri, 14 august 2019, 12:33)

      romania_curata [utilizator] i-a raspuns lui pmct

      Se prelevasera deja probe adn ale Luizei, asadar este vorba de A TREIA VICTIMA si de aceea nu-i nominalizata Luiza!
  • -8 (12 voturi)    
    Eu cred ca Alexandra a fost plasata (Miercuri, 14 august 2019, 11:08)

    delavrancea [utilizator]

    Acum, daca dintii din care s-au extras probe, in prima faza, apartin Alexandrei...inseamna ca i-au fost scosi si apoi a fost plasata.Mi-e greu sa scriu...
    Imi doresc sa-i vad pe vinovati incatusati si condamnati.
    Actiunile contra interlopilor si coruptilor din sistem trebuie, ...trebuie sa se extinda pe tot teritoriul tarii.Niciun pas inapoi, niciun fel de ezitare, fara exceptii.Toti cei ce practica asa ceva, de orice "SPETA" ar fi ei trebuie sa "PLATEASCA"!
    • +6 (8 voturi)    
      teoria constipatiei (Miercuri, 14 august 2019, 11:48)

      pmct [utilizator] i-a raspuns lui delavrancea

      Tu iti dai seama cat de greu este sa extragi un dinte si cat sange rezulta? Si mai este ceva, nu s-a descoperit un dinte ci 21 de dinti. Crezi ca a stat cineva sa-i scoata toti dintii victimei? Este de domeniul absurdului. Daca nu se putea extrage deloc ADN atunci mai intelegeam insa in cazul asta este foarte clar ce s-a intamplat.
      • 0 (2 voturi)    
        La cum s-au desfasurat ancheta asta ... (Miercuri, 14 august 2019, 13:12)

        delavrancea [utilizator] i-a raspuns lui pmct

        si ce implicatii ar putea avea, imi rezerv dreptul de a crede orice.Sa acord incredere alora de-au numarat dintii sau celor ce au facut analizele...nu.
        In conditiile astea din partea mea incredere "0".
        Oare pana unde ajung banii din prostitutie, droguri, ...si sa mai adaugam trafic de organe?
        Sa ne constipam bine asa...
        • +1 (1 vot)    
          daca s-au gasit dintii (Miercuri, 14 august 2019, 14:42)

          AndJorj [utilizator] i-a raspuns lui delavrancea

          de ce nu s-a gasit si craniul?

          Daca "criminalul" a prins-o pe fata sunand la 112, si inca si de 3 ori, de ce s-ar fi apucat pe indelete sa o arda, stiind ca politia poate veni dintr-o clipa in alta?
          Sau, poate stia ca nu vine, si, atunci, de ce ar mai fi ars-o? Omul avea clar discernamant, si, orice om cu discernamant, chiar si viciat ca al lui, nu face asa ceva. Este complet ilogic.

          De ce s-ar mai fi dus sa-i cumpere alifie pentru ranile de la maini? Poate pentru ca trebuia predata in stare buna pentru "productie" ?

          Parerea mea este ca daca fetele alea sunt moarte, ele au fost omorate de altii de pe filiera, si asta abia in zilele urmatoare, cand au vazut ca situatia a scapat de sub control, apoi au plantat probe. Altfel ce ar mai cauta "anchetatorii" la casa psihopatului la atatea zile dupa?

          Iar faptul ca le-au fost prezentate pozele in presa probabil a grabit uciderea lor reala, pentru ca astfel crestea riscul de a fi recunoscute de clienti...
          • 0 (0 voturi)    
            posibil (Miercuri, 14 august 2019, 23:39)

            pmct [utilizator] i-a raspuns lui AndJorj

            Este o pisibilitate si ce spui tu insa in acest caz cred ca este mai posibil ca fetele sa fie in viata decat ucise deoarece in cazul asta ai lua mai putini an de inchisoare (sechestrare, rapire, viol) decat crima.
      • +1 (3 voturi)    
        stai asa ca nu-i asa (Miercuri, 14 august 2019, 14:16)

        Watcherss [utilizator] i-a raspuns lui pmct

        in primul rand, noi aici ne dam cu parerea. nu cred ca tu sau eu sau oricine altcineva de pe forumul asta a avut access la informatiile corecte.

        dar, mergand mai departe cu teoria conspiratiei, hai sa si analizam un pic.

        1) s-a specificat in vreun document oficial ca au fost 21 de dinti si s-a extras ADN din toti pt a vedea exact daca apartin aceleasi victime? daca mergem pe teoria conspiratiei, puteau fi plantati cativa dinti de la victima, identificabili destul de usor de catre <cine trebuie sa-i "proceseze">, din care sa se extraga ADN-ul

        2) oamenii care fac trafic de persoane crezi ca sunt niste ingeri? sunt niste brute care nu au pic de mila fata de victimele lor. crezi ca le era greu sa foloseasca forta sa scoata niste dinti?

        daca intr-adevar s-a extras ADN si din oase si s-a dovedit ca e al ei, atunci e clar ca ea e victima. dar asta nu raspunde la celelalte intrebari: cum? unde? si cand?

        nu poti sa-mi spui ca nu te panichezi cand vezi ca victima a sunat la politie si e posibil sa te trezesti cu ei pe cap din minut in minut (indiferent cat de meticulos / organizat ai fi).

        My 2 cents, ce s-a intamplat acolo? in alea 19 ore cat le-a trebuit politistilor sa intre in casa, Alexandra a fost luata de cei din retea. daca, intr-adevar oasele ii apartin, a fost executata in alta parte, folosita vreo ferma de porci de prin zona sa scape de cadavru, ramasitele bagate un pic in foc cat sa induca in eroare si plantate la loc.
        • +1 (1 vot)    
          ... (Miercuri, 14 august 2019, 15:11)

          delavrancea [utilizator] i-a raspuns lui Watcherss

          Daca nemernicii astia mai sunt si acoperiti de cei ce trebuie sa ne apere, atunci orice este posibil si de neimaginat pentru oamenii normali.
          Nemernici dintr-astia sunt si vor mai fi.Problema mare e la astilalti politie,sri,diicot,jandarmerie,...grade,epoleti,doctorate,snurulete,procurori,...chefuri,sprituri,fripturi,gagici-prospaturi ...cu tot neamu' lor.
        • 0 (0 voturi)    
          aici iti dau dreptate (Miercuri, 14 august 2019, 23:36)

          pmct [utilizator] i-a raspuns lui Watcherss

          In seara asta unchiul Alexandrei a specificat clar ca-n raportul IML din numai 2 dinti s-a putut extrage ADN. Din restul oaselor si din restul de 19 dinti gasiti acolo nu s-a putu extrage. Avand in vedere aceasta informatie, in cazul de fata totul este posibil.
    • +2 (4 voturi)    
      ... (Miercuri, 14 august 2019, 11:51)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui delavrancea

      Si oasele? Mai lasati povestile. Si oasele fetei din padure? Ele traiesc fara dinti si fara oase.
    • +3 (3 voturi)    
      acum 3 saptamani o fata a sunat la 112 (Miercuri, 14 august 2019, 14:27)

      yoyosm [utilizator] i-a raspuns lui delavrancea

      ...si a murit. Incompetenta, incultura, prejudecatile sociale, lipsa pregatirii psihologice (acei idioti nu au fost in stare sa decida daca o fata de 15 ani minte cand cere ajutorul sau chiar e in pericol), idiotenia si nepasarea intregului aparat al justitiei (interventie abia la 6 dimineata multumita legilor ciumei rosii) toate acestea au facut ca moartea Alexandrei sa se transforme in certitudine. Trist este ca 3 saptamani mai tarziu aceste otrape nu au fost pedepsite, presa alearga dupa himere: prostitutia din 2012, americani - unii dintre noichiar "pun botul", iar restul suntem absorbiti de un film de proasta calitate cu sefi de politie corupti si incompetenti promovati politic, cu o ancheta care se misca destul de incet si greoi si cu informatiile oferite mereu contestate de acei vanatori dse rating.
      Iarta-ne Alexandra pentru ca suntem vinovati de faptul ca ne-am complacut in Romania asta sechestrata de ciuma rosie, securisti si interlopi, speram sa nu fie prea tarziu si la alegeri sa mai putem schimba ceva...
      • -1 (1 vot)    
        A murit? (Miercuri, 14 august 2019, 15:45)

        delavrancea [utilizator] i-a raspuns lui yoyosm

        Erau ceva discutii cum ca de ce nu declara 'Claus Iohanis' zi de doliu national.Discutii de doi lei...
        Am mai spus asta....
        Dar, sa zicem ca ar vrea, ar putea?
        Daca o gasesc astia in viata sau cine stie pe unde...odihnindu-si oasele saraca de ea...
        Poate el ditamai presedintele sa se faca ee ras pe tot mapamondu'?
        De aia e mucles...pentru ca orice e posibil.
  • -1 (5 voturi)    
    remarca (Miercuri, 14 august 2019, 11:14)

    Point [utilizator]

    cineva viteza si sensul unic al anchetei?
    acarul paun o fi acasa?
  • +3 (5 voturi)    
    N-au reusit nazisti (Miercuri, 14 august 2019, 11:23)

    Kosmos [utilizator]

    Ce a reusit Dinca/..Anchetatorilor va faceti de rusine cu spectacolul asta sinistru..Concedierea si taierea pensiilor ar prea putin
  • 0 (0 voturi)    
    criminal in serie (Miercuri, 14 august 2019, 11:29)

    CIP03 [utilizator]

    este clar atunci, aveti de lucru cu acest criminal in serie
  • +2 (2 voturi)    
    si cine stie cate alte grozavii (Miercuri, 14 august 2019, 11:45)

    tusnami [utilizator]

    se mai intampla cu acest autostop, in special in zonele rurale. un alt simptom al acestei boli mortale de care sufera romania, hotia generalizata.
    nu se gasesc bani pentru transport, macar scolar, cand se fura linistit, pe sistem, la nivel generalizat.
    • 0 (2 voturi)    
      nu (Miercuri, 14 august 2019, 14:18)

      noi2013 [utilizator] i-a raspuns lui tusnami

      Nu furtul este cauza, ci lipsa de educatie.... Cine sta la autostop isi asuma riscuri.

      Este un "sport" larg practicat in Romania chiar si acolo unde exista mijloace de transport... ca asa e dintotdeauna...

      In schimb nu apare nicio initativa locala, memorii, cereri pentru asigurarea transportului acolo unde nu este. De ce? S-au scos nenumarate trenuri pe rute scurte locale pentru ca nimeni nu platea bilet.... Atunci cum sa fie?
      • 0 (0 voturi)    
        ai si nu prea ai dreptate (Miercuri, 14 august 2019, 16:43)

        Watcherss [utilizator] i-a raspuns lui noi2013

        legat de educatie, sa nu o luam pe urmele lu' Abramburica. autostopul nu tine de educatie. crezi ca daca aveau alternativa, parintii aia nu-si invatau fata sa nu faca autostopul? crezi ca daca erau autobuze din 30 in 30 de minute (sa zicem), crezi ca mai statea la "ia-ma nene"?

        defineste "exista mijloace de transport". daca sunt 2-3 pe zi, nu poti spune ca ala e transport in comun. cat despre trasport scolar ... a fost un tun pe vremea lu' nastase cu microbuze scolare si gata. s-au incasat comisioanele iar acum microbuzele alea zac prin parcari.

        de exemplu, intr-un anume judet, "niste unii" sefi CFR au firme locale de transport. Ce au facut? au schimbat orarul trenurile pe rutele pe care activau masinile lor in asa fel incat oamenii sa nu-l poate folosi. ceva gen 4AM sau 10PM. na, foloseste-l daca poti
  • 0 (0 voturi)    
    o sa fie si mai rau (Joi, 15 august 2019, 3:58)

    Coco Whistle [utilizator]

    oare cite violuri ramin nedeclarate? faptul ca ramin nepedepsiti, nedescoperiti ii fac pe unii sa mearga mai departe, se considera dumnezei, de neatins.... in caminele din bucuresti si din tata, in cartiere, nepasarea naste monstri. implicati-va, alaturati-va draptatii si binelui, daca nu va plasati in cealalta parte a istoriei.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version