Cod galben de caniculă în majoritatea regiunilor

de D.D.     HotNews.ro
Marţi, 13 august 2019, 10:33 Actualitate | Esenţial


Cod galben
Foto: Meteo Romania
​Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă atenţionare Cod galben de disconfort termic accentuat şi caniculă ce va persista pe tot parcursul zilei de 13 august, în peste trei sferturi din ţară, dar şi o informare de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, ce va intra în vigoare de miercuri dimineaţa, relatează Agerpres.

Conform prognozei, marţi canicula va persista pe arii extinse în zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice.

Local, în noaptea de marţi spre miercuri (13/14 august), temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Pe de altă parte, începând de miercuri, 14 august, ora 9:00, şi până vineri, 16 august, ora 9:00, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat şi în restul teritoriului.

Potrivit sursei citate, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp.

ANM precizează că, pe parcursul zilei de miercuri (14 august), disconfortul termic şi canicula vor persista în sudul, estul şi centrul teritoriului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















3326 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version