Sute de români sunt printre cei 1.500 de turiști blocați pe insula Samothraki, din nordul Greciei, după ce feriboturile care asigurau transportul pe continent s-au stricat. Situația e dramatică, deoarece pe insulă au izbucnit și incendii de vegetație, care iau amploare, potrivit Digi24.ro. Oamenii se plâng să au rămas fără bani, fără mâncare și că dorm pe unde apucă. O nouă navă ar urma să vină abia miercuri, scrie presa elenă. Ministerul român de Externe a transmis o atenționare de călătorie pentru Samothraki încă de săptămâna trecută.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sute de mașini, turiști nervoși și un haos general - așa arată portul insulei grecești Samothraki, în plin sezon estival. Feribotul care făcea legătura între insula Samothraki și orașul Alexandroupolis din Grecia continentală s-a defectat săptămâna trecută, iar nava trimisă să suplinească lipsa feribotului s-a stricat și ea.

În jur de 1.500 de oameni - greci, români, bulgari, sârbi și francezi - vor să părăsească insula. Și-au lăsat mașinile în port, ca să aibă șanse mai mari să se urce pe primul feribot care va veni, și dorm pe unde apucă.

Autoritățile au permis unor turiști să doarmă în clădiri ale administrației locale, iar unii turiști și-au instalat corturi în apropierea portului. (Citește știrea completă pe site-ul Digi24)

Potrivit presei elene, cursele de feribot ar trebui să se reia miercuri, iar de joi vor fi trei curse regulate.

„Situația este foarte dificilă și lumea este indignată. Avem mii de turiști pe insulă și mulți nu pot pleca. De asemenea, nu pot ajunge alți turiști pe insulă. Din păcate, nu am nicio informație oficială despre ce se va întâmpla ”, a declarat primarul Thanasis Vitsas pentru ethnos.gr.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că “Ambasada României la Atena are în atenție situația de pe Insula Samothraki, Republica Elenă, generată de disfuncționalitățile sistemului de transfer a autoturismelor cu navele de pe insulă pe partea continentală”.

„Încă din momentul semnalării situației, reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare, precum și cu privire la existența unor cetățeni români afectați. Până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice au fost recepționate mai multe solicitări de asistență consulară, care au fost deja soluționate. Reprezentanții ambasadei sunt în contact cu o parte dintre cetățenii români aflați pe insulă, cu autoritățile navale elene și autoritățile locale competente în domeniu”, a precizat MAE, potrvit TVR.