Scandalul mitelor de la secția de ortopedie a Spitalului Piatra-Neamț: cinci medici și 18 pacienți au fost trimiși în judecată

de D.D.     HotNews.ro
Luni, 12 august 2019, 11:18 Actualitate | Esenţial


Perchezitii (foto arhiva)
Foto: AGERPRES
Patru medici ortopezi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi medicul ortoped al Policlinicii unităţii au fost trimişi în judecată de procurori pentru luare de mită, conform dosarului înregistrat la Tribunalul Neamţ, informează Agerpres.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi 18 pacienţi care ar fi dat mită respectivilor medici.

Dosarul penal a fost înregistrat în luna martie, atunci când procurorii au descins în secţia de ortopedie a spitalului, dar şi la Policlinică, în urma acţiunii fiind conduşi la audieri 5 medici.

Iniţial, patru medici au fost arestaţi preventiv şi unul plasat în control judiciar, ulterior doar unul dintre aceştia rămânând în arest preventiv. Acesta din urmă a fost condamnat în 2015 la o pedeapsă de doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi i s-a interzis exercitarea profesiei timp de un an. După expirarea perioadei de suspendare, medicul s-a reangajat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, tot la secţia de Ortopedie.

Cei 5 medici sunt acuzaţi că ar fi condiţionat actul medical de primirea unor sume de bani.

În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi importante sume de bani.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1656 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version