Peste 4.100 sancțiuni au fost aplicate în primele 6 luni ale anului în Capitală pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, precizează Poliţia Capitalei, într-un răspuns pentru Mediafax. Numărul este în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. În primele 6 luni ale anului 2019, la nivelul Capitalei, au fost aplicate peste 4.100 sancțiuni contravenționale pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, informează reprezentanţii Poliţiei Capitalei. În aceeași perioadă a anului trecut, au fost aplicate 3.700 de sancțiuni contravenționale pentru aceeași abatere.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip „mâini libere” se sancționează contravențional cu 2 sau 3 puncte amendă și 2 puncte penalizare, conform Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată și actualizată, 1 punct amendă reprezentând 10% din salariul minim brut pe economie”, se mai arată în răspunsul reprezentanţilor Poliţiei Capitalei pentru MEDIAFAX.

Potrivit aceleiași surse, folosirea telefonului mobil în timpul conducerii pe drumurile publice, fără dispozitive de tip „handsfree” conduce la „diminuarea atenției, pierderea reflexelor, toți acești factori concurând în mod direct la producerea unor evenimente rutiere uneori cu consecințe deosebit de grave”.

Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de luni proiectul de Ordonanță de Guvern pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Măsurile îi vizează pe șoferii care folosesc sau pur și simplu țin în mână telefonul sau dispozitivul mobil cu funcții de înregistrare sau redare text, foto sau video (precum tabletele, camerele foto sau video) în timp ce conduc pe drumurile publice.

Cei care conduc pe drumurile publice un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai și folosesc dispozitivele mobile vor fi sancționați cu patru puncte de penalizare.

De asemenea, permisul va fi suspendat 30 de zile pentru încălcarea acestei prevederi dacă este comisă și o altă contravenție.

Modificarea legislativă îi vizează și pe cei care nu folosesc un vehicul pentru care nu este nevoie de permis.

Se va aplica amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni din legislația rutieră pentru "ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, aflat în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducătorul acestuia”, conform proiectului de ordonanță.

"Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină, susține, la cerere, testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație până în a 30-a zi, inclusiv, sau până în a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care poate solicita reducerea, după caz", mai arată modificarea legislativă.

Cei care au permisul suspendat vor da testul de cunoaștere a regulilor de circulație atunci când suspendarea a fost aplicată pentru:

"a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice;

b) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a

semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea

unui vehicul sau alte pagube materiale".

Suspendarea permisului pentru faptele prevăzute mai sus se prelungește cu 30 de zile, dacă titularul nu promovează testul de cunoaștere a regulilor de circulație sau nu se prezintă pentru susținerea acestuia până la expirarea perioadei de suspendare.

În 60 de zile de la intrarea în vigoare, poliția rutieră va trebui să informeze participanții la trafic privind măsurile adoptate prin comunicate de presă și informare prin mass-media, postarea informațiilor pe site-ul Poliției Române, organizarea unor acțiuni specifice în trafic sau în mod direct, în trafic, prin polițiștii rutieri.