Circa 150 de persoane s-au strâns sâmbătă seara în Piața Unirii din Iași, împotriva corupției și a guvernării PSD-ALDE, scrie ziaruldeiasi.ro.

Protest in IasiFoto: Ziarul de Iasi

Numărul oamenilor crește pe măsură ce se înserează și se mai răcorește. Mulți poartă în mâini afișe cu mesaje îndreptate împotriva guvernanților.

În mediul online, pe o pagină de eveniment creată pe reţeaua Facebook, protestul a fost intitulat "Iaşi: Nu am uitat ce-aţi făcut astă vară!", potrivit publicației ieșene.

"Pe 10 august 2018, o manifestare paşnică a românilor din ţară şi din Diaspora a fost deturnată de un grup de câţiva huligani pentru a crea imaginea unei răsturnări a ordinii constituţionale şi a justifica o interven­ţie în forţă a Jandarmeriei. La un an de la acele incidente în urma cărora un om a murit, premierul Dăncilă consi­deră şi acum că s-a încercat o lovitură de stat, iar ministrul de Interne din subordinea sa a refuzat să desecretizeze documente cruciale pentru ancheta procurorilor. Pentru acţiunea lor, şefii jandarmeriei, în loc să fie demişi, au fost promovaţi", se arată pe pagina menţionată.