Băsescu îi atacă pe Cumpănașu "campionul împrăștierii suspiciunii" și pe "dubiosul" Tonel Pop

de R.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 10 august 2019, 18:43 Actualitate | Esenţial


Traian Basescu
Foto: Hotnews
Fostul președinte Traian Băsescu îi acuză pe Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei și pe Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, că împrăștie suspiciuni despre anchetatorii care cercetează dispariția celor două fete, susținând că declarațiile lui Cumpănașu sunt făcute pentru a "se menține în atenția publicului", relatează Mediafax.

"Este o anchetă care va da dimensiunea profesională a două notabilităţi şi a echipelor lor: Felix Bănilă, procurorul şef al DIICOT, şi investigatorul Radu Gavriş, poliţistul care are zero, repet, zero eşecuri în investigarea omorurilor din Bucureşti. În opinia mea, acest tandem elimină orice bănuială de incorectitudine sau lipsă de profesionalism a investigaţiei. Mai mult, ancheta nu se va opri la cazurile Alexandra şi Luiza. Dacă presupusul făptuitor este un criminal în serie sau dacă în spatele celor două crime se află şi o vastă activitate de trafic de fiinţe umane, nu există nicio şansă ca cei interesaţi să poată muşamaliza ancheta", a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

"Şi atunci, mă întreb ce justifică atitudinea de neîncredere în anchetatori transmisă sistematic populaţiei de dubiosul avocat Tonel Pop, care, având un istoric în relaţia cu interlopii din Caracal, a reuşit să se infiltreze în anchetă. Oare ce-l mână pe Tonel să afirme că anchetatorii plantează probe? Ce resorturi îl fac pe avocat să se comporte ca un impostor, publicând poze îmbrăcat în combinezonul anchetatorilor poliţiei? Impostorul nu are niciun fel de ruşine şi încearcă să lase impresia că el ştie cum trebuie condusă ancheta, în timp ce anchetatorii ori «plantează» probe, ori sunt nepricepuţi, ori vor să muşamalizeze adevărul, motiv pentru care nu ezită să-i atace pe anchetatorii profesionişti. Mai mult, Tonel este atât de convins de importanţa lui în anchetă şi pe acest pământ încât orice televiziune care ridică vreun semn de întrebare asupra sa şi a spuselor sale devine o televiziune care nu-l merită. Până la urmă, dubiosul avocat, cu sau fără fotografie în combinezon de investigator al poliţiei, a obţinut reprezentarea familiei Luizei, ceea ce îi permite probabil să afle detalii de mare interes pentru interlopul «Codiţă»", consideră fostul șef al statului.

A doua persoană pe care o atacă Băsescu este Alxandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, despre care spune că are ieșiri publice în care pune la îndoială autoritățile doar pentru a se menține în atenția publicului.

"Un alt campion al împrăştierii suspiciunii asupra anchetatorilor este Alexandru Cumpănaşu, care, de la bun început, şi-a asumat postura de haiduc, ameninţând că-şi va pune la cingătoare scalpurile tuturor şefilor şi şefuleţilor din stat, din calitatea sa de „unchi” al Alexandrei. Cu siguranţă, „unchiul” Cumpănaşu o să ne povestească de câte ori a văzut-o pe Alexandra în viaţa lui şi cum a legănat-o pe Alexandra când era mică. Desigur, pentru a fi convingător în semănarea neîncrederii, „unchiul” neagă în spaţiul public rezultatul analizelor ADN făcute la IML şi cere contraexpertiză ADN în străinătate. Mai mult, în ultima sa ieşire publică, Cumpănaşu se arată nemulţumit că anchetatorii nu-l ţin la curent cu mersul anchetei, ca şi cum pentru EL anchetatorii ar putea încălca legea sau ca şi cum EL ar fi şi „unchiul şef” al lui Felix Bănilă şi al lui Radu Gavriş. Şi EL, Cumpănaşu, atinge culmea ridicolului reproşând că în weekend cercetările vor fi sistate, când, în realitate, investigatorii se află în casa lui Dincă. Cumpănaşu, ca şi Tonel, crede că el conduce ancheta, drept pentru care se arată supărat că deşi a dat anchetatorilor o listă de apropiaţi ai lui Dincă, aceştia nu au fost încă interogaşi şi de ce nu arestaţi pentru că i-a nominalizat EL", a scris Traian Băsescu.

"Recenta exprimare, citez, «nu am cum să am încredere în autorităţi», arată că domnul Cumpănaşu este pregătit să stea multă vreme pe valul răspândirii neîncrederii în desfăşurarea anchetei, spre propria-i glorie, dar acest lucru, ca de altfel şi declaraţiile lui Tonel, vor fi de mare ajutor apărătorilor lui Dincă în instanţă, unde singura scăpare a criminalului poate fi demonstraţia că, în cursul anchetei, nu i s-au respectat drepturile şi, implicit, că nu a avut parte de un proces corect. Cert este că dubiosul avocat Tonel Pop are ca paravan reprezentarea familiei Luizei, la fel cum EL, Cumpănaşu, şi-a asumat reprezentarea familiei Alexandrei", a mai transmis politicianul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















12511 vizualizari

  • +29 (55 voturi)    
    Just (Sâmbătă, 10 august 2019, 19:15)

    ipolitic [utilizator]

    ca de obicei, Basescu pune punctul pe i.
    • -2 (6 voturi)    
      Basescu ii ameninta. Ceva e in neregula. (Duminică, 11 august 2019, 11:32)

      simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      Vad ca Traian Băsescu ii amenință, pe Alexandru Cumpănașu și pe Tonel Pop, și ii îndeamnă sa taca din gura. Ceva este in neregula. Încep sa cred ca cineva are interesul musamalizarii anchetei, si asta este chiar Basescu. Poate că militarii americani de la Deveselu într-adevăr au beneficiat de serviciile lui Dinca.
      • -3 (5 voturi)    
        eu văd (Duminică, 11 august 2019, 19:00)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

        că ești îngrămădit rău de tot. Sau tu ești ”unchiu” și al lui cumpănașu și al lui tontonel?
        Băsescu a scos în evidență ceea ce vede toată lumea, numai că lucrurile spuse din gura lui au alt efect. Și de data asta, e bine că le spune.
        Dacă cumpănașu pozează în rubedenie a victimei, spune-mi atuncio pe câți bani a fost angajat tontonel de, de familia Luizei și de unde până unde au dat de el? L-au găsit în casa de telefoane?
  • +4 (20 voturi)    
    Cumpanasu... (Sâmbătă, 10 august 2019, 19:20)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    Adjectiv.
  • +26 (50 voturi)    
    bravo inca o data Base (Sâmbătă, 10 august 2019, 19:36)

    nicoR [utilizator]

    de fapt problema se poate extrapola si la micul nostru spatiu de comentarii de pa hn. si mai mult la spatiul politic, administrativ, etc. IMPOSTORII se dau mari si vor ei sa conduca, cu singurul scop al adunarii in buzunarul propriu
  • +34 (48 voturi)    
    Cumpanasu are interese (Sâmbătă, 10 august 2019, 19:48)

    banel [utilizator]

    Sotia consilier in guverne pesediste, el contracte cu PSD...merge pe linia partidului in speranta ca acest rol il va propulsa in "cariera"
  • -3 (35 voturi)    
    Care o fi realitatea? (Sâmbătă, 10 august 2019, 20:04)

    BEDE [utilizator]

    Unii chiar caută să profite de orice nenorocire. Avocatul destul de probabil. Și nu pot fi sigur că acel unchi nu caută tot să profite.
    Și mulți, prea mulți, politicieni caută să facă un capital politic din nenorocire.
    Cât despre poluția (sic!) națională și cea locală, chiar se vede că nu au ajutat, ba chiar unii polițiști sunt în cârdășie cu peștii și șuții.
    Cred că despre acest caz se vor limpezi lucrurile în căteva luni, dacă se vor limpezi, dacă nu cumva va rămâne tot cu suspiciuni și fără probe clare.
  • -18 (36 voturi)    
    mai usor cu judecatile (Sâmbătă, 10 august 2019, 20:59)

    Dedalus [utilizator]

    Cumpanasu este unchiul fetei.

    Sa nu fim rai, emotiile poarta pe oricine dincolo de ce e obisnuit.

    Cu ce masura judeci, cu aceea vei fi judecat, omule Basescu.
  • -10 (34 voturi)    
    prostii bashiste (Sâmbătă, 10 august 2019, 21:19)

    autovila [utilizator]

    Ce-au facut aceste 2 notabilitati si echipele lor de cand Luiza a disparut in ciuda insistentelor parintilor ei de a se face ceva?
    Si nu este vb numai de ea. Uitati-va pe lista publicata pe site Politiei Romane si veti vedea numarul exact al disparitiilor. Cum isi strang eu randurile la nevoie, de nevoie cu avocatul baseshtian. Trebuia sa existe apelul disperat al Alexandrei, devenit notoriu acum, ca sa sara notabilitatile de fund in sus si sa-si faca treaba. Si daca o ruda apropiata a victimei sare in apararea ei si face din acest caz, care s-ar fi pierdut in neant, un caz notoriu si astfel dandu-i bietei fiinte rapite o sansa, daca ar mai fi in viata, ii sariti la gat cu expresii de genul: Oo, are interese, urmareste el ceva. Si chiar daca ar fi asa demersul lui in a face scandal in aceasta prbl. nu este unul corect? Inca o data va spun : cu Luiza nu s-a intamplat nimic, toate notabilitatile la casele lor impreuna cu echipele, pentru ca nu a avut norocul unei personalitati care sa-i fie ruda si sa faca tam-tam. Vai de tara asta cu astia ca noi. Empatie la nivelul genunchiului broastei , mai nimic. Nimic...
  • -14 (18 voturi)    
    O întrebare pentru Hotnews (Sâmbătă, 10 august 2019, 22:35)

    JoshuaTree [utilizator]

    Puteți încerca sa căutați vreo legătura cu plecarea militarilor de la Devselu? Poate găsiți vreun dosar la DIICOT: fetițe pentru deveselu ... Caracalul... din păcate nu e numai Dincă ... Dincă probabil un om bolnav nimerit intr-o combinație peste capul lui. Hotnews ... încercați băieții ... jurnalism de investigare ... se poarta
  • -3 (5 voturi)    
    cu ce-l are DIICOT la mana? (Duminică, 11 august 2019, 12:47)

    revo [utilizator]

    De la bun inceput, cazul Alexandrei nu trebuia sa ajunga la DIICOT. Pentru ca a fost vorba despre rapire, privare de libertate, viol si apoi crima.

    DIICDOT s-a luptat din rasputeri sa ia cazul pt. ca are de cosmetizat (ca de musamalizat nu mai este posibil acum) cazul celeilalte fete, in care apare fotografia cu masina criminalului Dinca, pe care ei nu l-au anchetat corect.

    Cand asa-zisii specialisti ai DIICOT au inceput ancheta, s-au straduit din rasputeri sa nu gaseasca in casa oasele, cenusa, sange, urmele ADN lasate de fata. Pentru ca vroiau sa transforme cazul in trafic de persoane, speta care le apartine de drept, pentru musamalizarea si ingroparea defintiva a celuilalt caz de crima in care sunt implicati, in care si-au bagat picioarele cu nonsalanta, nu l-au rezolvat si nici nu aveau de gand s-o faca.

    Deci, de ce latra, de ce se da de ceasul mortii Basescu? Ce dosare sunt la DIICOT despre el, gineri si caprele lui botoxate?
  • +1 (1 vot)    
    pentru haterii de aici... (Duminică, 11 august 2019, 19:58)

    autovila [utilizator]

    cu scarba.

    ”Scrisoare către toţi oamenii creştini care ne-au fost alături

    Mă numesc Măceșanu Nelu, tatăl Alexandrei şi am un mesaj pentru toţi cei care îl atacă pe vărul meu: Îmi pare rău că l-am amestecat pe Sandu în toată nenoricirea noastră. I-am spus-o şi lui de câte ori ne-am văzut. Îmi pare rău pentru că am văzut câţi oameni răi îl atacă şi îi creează probleme pentru că l-am rugat să ne ajute să o găsim pe Alexandra. Noi am apelat la Sandu şi Iulian pentru a ne ajuta, nu ei s-au băgat peste noi.

    Cred că TOŢI cei care îl atacă nu sunt oameni creştini şi au interese ciudate sau nu au copii să înţeleagă prin ce trecem. Eu şi soţia mea ne-am pus toată încrederea în vărul meu de la început, de joi seara când i-am spus lui şi vărului nostru Iulian că ne-a dispărut fata. Din primul moment Sandu şi Iulian au sărit în ajutorul nostru cu tot ce au putut.

    Sandu a făcut pentru noi mai mult decât orice politician sau instituţie. Şi eu şi soţia mea am văzut cum politicieni şi alţii îl critică pe Sandu pentru că este alături de noi. Şi atât eu cât şi soţia am hotărât să le spunem chiar dacă Sandu a insistat să nu o facem că greşesc foarte mult şi nu este deloc creştinesc cum procedează.

    Sandu nu este un om foarte vorbăreţ, dar când apelezi la el îşi dă sufletul să ajute. Aşa cum face şi cu mama Vică aşa a făcut şi cu noi. Îmi pare rău Sandule că ţi-am creat probleme şi te-am amestecat dar nu aveam încredere în nimeni altcineva.

    Vreau să mai spun atât: i-am dat lui Sandu hârtie să ne reprezinte peste tot: la tribunal, la parchet, la poliţie, la televiziune şi ziare. Cine poate să spună că tot ce a făcut el a fost pentru a se folosi de fetiţa noastră dragă NU este omul lui Dumnezeu şi nu este creştin. Sandu ne-a întrebat despre tot ce a făcut în numele nostru şi dincolo de necazul prin care trecem care este un coşmar din care nu ne mai trezim, atacarea lui Sandu este lucrul care ne-a supărat şi mai tare şi am hotărât să-i trimit acesata scrisoare să o facă publică pentru
    • 0 (0 voturi)    
      Îmi cer scuze pentru toți (Luni, 12 august 2019, 9:48)

      JoshuaTree [utilizator] i-a raspuns lui autovila

      Durerea care va încearcă nu are margini, nimeni nu o sa poată simți tot ce simțiți ca un părinte. Îmi cer scuze ca România a ajuns prin lipsa de educație un popor consumator de durere. Va rog sa ne iertati pe toți, mulți dintre noi nici măcar nu o fac cu rea credință ci doar pentru ca urăsc politica, politicieni și tot ce ne-au adus, unii o fac din ignoranta. Dumnezeu sa o ierte și sa va dea putere. :(


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by