Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis mai multe atenționări de călătorie, avertizându-i pe români că pentru Grecia există cod roșu de incendii de vegetație, sâmbătă, în mai multe regiuni, în timp ce în Croația și Serbia sunt în vigoare coduri de caniculă, fiind prognozate temperaturi de până la 38 de grade Celsius.

CaniculaFoto: Flickr

Cod roșu de incendii în Grecia

Românii care se află sau pleacă în Grecia sunt avertizați că pentru ziua de sâmbătă, pe fondul temperaturilor ridicate, a fost emis cod roșu de incendii de vegetație pentru regiunile Attica, insula Evia, Grecia Centrală, estul Peloponezului, Lakonia și insula Kythira.

De asemenea, MAE transmite că, urmare a unor defecțiuni intervenite la nava care asigura transportul autovehiculelor pe ruta Alexandroupoli - Insula Samothraki și retur, temporar, cursa nu se mai poate efectua. Transportul pasagerilor este asigurat doar de o ambarcațiune auxiliară. Conform informațiilor furnizate de Căpitănia Portului din Alexandroupoli, în prezent se caută soluții pentru deblocarea situației.

Românii pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 și cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență”, potrivit sursei citate. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Atena +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.

Cod de caniculă în Croația și Serbia

Românii care vor să meargă în Croația sunt avertizați că, în perioada 9-11 august, în majoritatea regiunilor țării va fi caniculă, cu temperaturi care vor depăși 32 grade Celsius. Este cod portocaliu de caniculă emis pentru sâmbătă în regiunile Rijeka, Split și Dubrovnik, în timp ce pentru regiunile Zagreb și Knin este cod galben de caniculă.

Se recomandă evitarea expunerii directe la soare, pe cât posibil în intervalul orar 11:00 - 16:00 și hidratarea corespunzătoare. MAE recomandă consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Național - https://www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat - http://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate - http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă - http://www.ccaa.hr.

În situații de urgență, românii aflați pe teritoriul Croației pot apela numărul european unic de urgență 112. De asemenea, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 și +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Croația: +38598414341.

Și în Serbia este cod portocaliu de caniculă în perioada 9-13 august, fiind prognozate temperaturi cuprinse între 34 și 38 de grade Celsius în toată țara.

Potrivit MAE, autoritățile sârbe avertizează cu privire la disconfortul termic, la posibilitatea existenței unor disfuncționalități în rețeaua electrică, precum și la riscul apariției de incendii.

MAE recomandă consultarea paginilor http://www.hidmet.gov.rs/ciril/upozorenja/index.php, http://www.meteoalarm.rs/eng/meteo_alarm.php, www.meteoalarm.rs şi http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/RS-Serbia.html, precum și cele ale Automobil Clubului Sârb www.amss.org.rs, www.autozona.rs și al administrației drumurilor http://www.putevi-srbije.rs

În situaţii de urgenţă, se pot apela numerele de urgență locale +38111192 (poliția), +38111193 (pompierii) și +38111194 (ambulanța), precum şi +381111987 pentru asistență auto. Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Serbia: +381113670361, +381113670798 şi ale Consulatului General al României la Vârşeţ: +381013831099: +381013831199; +381013831299, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie: telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Belgrad: +38163319425 și telefonul de urgență al Consulatului General al României la Vârșet: +381644584833, respectiv al Consulatului General al României la Zaječar: +381692799651”, se mai arată în comunicat.

Portugalia - greva transportatorilor de combustibili

Ministerul Afacerilor Externe a emis vineri o atenționare de călătorie și pentru Portugalia, unde autoritățile au decretat situație de alertă începând cu 12 august, pentru o perioadă nedeterminată, ca urmare a grevei transportatorilor de materiale periculoase (combustibili). Sunt preconizate perturbări atât ale curselor aeriene și ale serviciilor de transport public, cât și disfuncționalități în furnizarea de carburanți către consumatorii fizici (timpi mari de așteptare la stațiile de alimentare).

Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351213968812, +351213979982, +351213966463, +351213960866, apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Lisabona: +351927411628. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://lisabona.mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în Republica Portugheză, www.facebook.com/Ambasada_Lisabona.