Organizatorul protestului de sâmbătă, 10 august, Tommy Tomescu, a declarat, vineri, că se așteaptă ca numărul celor care vor veni în Piața Victoriei să fie un sfert de milion. Tomescu mai spune că se vor institui filtre la intrările în Piață, ca să nu se intre cu obiecte contondente, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Ne așteptăm la un număr de aproximativ un sfert de milion de români în Piața Victoriei, sâmbătă, pe 10 august. Având în vedere amploarea manifestației, ni s-a spus că asistența medicală va fi asigurată de Departamentul pentru Situații de Urgență. Va fi o zi călduroasă și îi rugăm pe toți românii prezenți în Piață să vină cu o sticlă cu apă la ei. Vor fi asigurate și toalete”, a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, Tommy Tomescu, organizatorul protestului de sâmbătă din Capitală.

Potrivit acestuia, protestul este autorizat de la ora 17.00 la ora 22.15.

Tommy Tomescu mai spune că se vor institui filtre la toate intrările în Piața Victoriei.

„Vom avea o tolernață zero față de orice fel de violență și față de orice situație de risc de violență. Se vor institui filtre pentru cei care vor intra în perimetrul Pieței Victoria, dorind să oferim un grad maxim de siguranță pentru cei prezenți. Nu se va intra cu obiecte contondente sau cu arme albe (...)

Noi am transmis și vom transmite informații cu privire la persoanele care prezintă risc de violență și au anunțat acțiuni violente, solicitând instituțiilor abilitate să implementeze acțiuni de restricție și de control judiciar”, a mai precizat Tomescu.

Protestatarul Rezist Sandu Matei a criticat ideea controalelor susținând pe Facebook că ”securiștii organizatori anunță filtru la intrările în Piața Victoriei și interzicerea persoanelor #rezist mai cunoscute precum și a grupurilor civice #rezist”.