Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) afirmă, legat de declarația ministrului Mihai Fifor referitoare la remilitarizarea Ministerului de Interne, că în discuțiile cu ministrul liderul sindical Dumitru Coarnă "s-a opus categoric" unei asemenea idei. Liderul sindical mai susține că a invocat în discuțiile cu Fifor politicile europene, care prevăd clar existenţa unor structuri judiciare şi poliţieneşti civile, unice, independente şi eficiente, dar şi eliminarea oricărui paralelism instituţional dintre stucturile polițienești și cele militare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ministrul Afacerilor de Interne, Mihai Fifor, a declarat, joi seară, la Antena 3, că a discutat săptămâna aceasta cu premierul Viorica Dăncilă remilitarizarea Ministerului de Interne, subliniind că este o decizie grea, dar dacă se va lua este necesară o dezbatere cu sindicatele. Fifor preciza că a avut o discuție pe această temă și cu liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă.

SNPPC a reacționat, vineri, printr-un comunicat de presă în care spune că în discuțiile de joi cu Fifor, care au vizat deficitul de personal, buget, salarizare, logistică, "a avut loc și o referire informală" la remilitarizarea MAI, iar liderul sindical Dumitru Coarnă "s-a opus categoric unei asemenea idei".

"Mai mult, acesta a subliniat faptul că actualul statut special al polițistului a fost una dintre condițiile obligatorii ale accederii României în UE (stipulată în ,,foaia de parcurs” a etapei de preaderare, la Capitolul Justiție și Afaceri Interne). Știm cu toții că demilitarizarea Poliţiei s-a făcut strict pentru respectarea legislaţiei şi a principiilor europeane, care nu permit cercetarea penală a cetăţenilor de către militari! Politicile europene legate de Capitolul JAI prevăd aspecte foarte clare, referitoare la existenţa unor structuri judiciare şi poliţieneşti civile, unice, independente şi eficiente, dar şi la eliminarea oricărui paralelism instituţional dintre stucturile polițienești și cele militare", mai spun reprezentanții Sindicatului Polițiștilor.

Ei "resping categoric" această variantă, pe care o consideră nefezabilă și nelegală din punct de vedere al legislației europene. "Considerăm că este necesar un punct de vedere clar, fără echivoc și neîntârziat, al MAI și al Guvernului cu privire la subiectul în discuție, pentru a preveni diseminarea unor zvonuri negative în rândurile polițiștilor", adaugă liderii sindicali.