Localizarea pe zona mare a apelului la 112 în cazul Caracal s-a făcut corect, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, preşedinte al Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgenţă 112, potrivit Agerpres.

Raed ArafatFoto: Agerpres

"Faptul că nu s-a implementat, încă, sistemul AML până-n ziua de astăzi poate să aibă mai multe explicaţii şi nu neapărat explicaţii pozitive, dar faptul că în ultima perioadă s-a lucrat ca să fie implementat, acest lucru este scris în raport şi este real pentru că s-a lucrat într-adevăr în ultima perioadă şi au început să lucreze pe ideea implementării sistemului AML. Deci, asta este realitatea la acest moment. De ce astăzi nu-l avem şi dacă-l aveam astăzi putea să ajute sau nu, asta e altă întrebare, pentru că, după cum v-am explicat, sistemul AML are limitări, una din limitări este tipul terminalului telefonic. Trebuie văzut dacă terminalul telefonic, şi asta nu e o justificare, dar trebuie văzut dacă terminalul telefonic folosit în apelarea 112 a fost un smartphone care ar fi putut fi localizat prin sistemul AML, nu ştiu, să vedem ce zice ancheta, să vedem ce zic cei care prezintă acest lucru. Dacă era un telefon vechi nu se putea localiza nici dacă aveam AML-ul, decât prin tehnica veche a triangulaţiei, adică îşi dau o zonă şi care s-a dat în cazul ăsta, s-a făcut localizarea", a declarat Raed Arafat, miercuri, la Palatul Victoria, întrebat despre localizarea în cazul Caracal şi dacă implementarea mai devreme a sistemului AML (Advance Mobile Location) - respectiv după cazul Apuseni - ar fi ajutat în acest caz.

Întrebat de ce localizarea în cazul Caracal, respectiv a apelului Alexandrei Măceşanu la 112, nu s-a făcut corect, oficialul MAI a replicat: "Aici, cine vă spune că localizarea pe zona mare nu s-a făcut corect, eu am văzut harta şi locul era în limita hărţii respective, era la limita ei".

Arafat a subliniat, întrebat de ce în atare condiţii nu s-a intervenit mai rapid în cazul Caracal, că "acest lucru va fi evidenţiat de ancheta care este la DIICOT".

"Această comisie nu a analizat ce s-a întâmplat în Caracal, a analizat situaţia 112, în privinţa localizării şi ce facem de acum încolo, nu am făcut analiza cazului Caracal, nu am făcut o analiză de ce s-a întâmplat asta sau nu s-a întâmplat asta. Nu e domeniul nostru şi nu este responsabilitatea şi competenţa noastră să stăm să facem acest lucru la acest moment. Vor ieşi aceste lucruri cu siguranţă în raportul final al Parchetului, al DIICOT-ului, al tuturor celor care fac aceste analize", a mai declarat secretarul de stat în MAI.

Raed Arafat a anunţat miercuri că a prezentat premierului Viorica Dăncilă raportul cu privire la sistemul 112, elaborat de comisia interministerială, raport care cuprinde 14 măsuri pe termen scurt, mediu şi lung ce urmează a fi implementate.