Bazin de polo din Arad, făcut cu 23 de milioane de lei de la Guvern, închis pentru reparații la doar trei luni de la darea în folosință

de D.D.     HotNews.ro
Miercuri, 7 august 2019, 17:43 Actualitate | Esenţial


Bazin polo
Foto: Primaria ARAD
Bazinul de polo realizat cu bani de la Guvern în municipiul Arad cu 23 de milioane de lei, dat în folosinţă în urmă cu doar trei luni, intră deja în reparaţii şi va fi închis pentru trei săptămâni, potrivit Agerpres.

Primăria Arad a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că începând de joi, 8 august, bazinul de polo din cartierul Subcetate se va închide pentru trei săptămâni, pentru realizarea unor lucrări "de reparaţii şi întreţinere".

Administratorul bazei sportive, municipalitatea, a constatat în ultima perioadă că au apărut "anumite deficienţe care necesită remediere".

"Baza sportivă fiind în perioada de garanţie, a fost înştiinţată Compania Naţională de Investiţii, companie care are responsabilitatea asigurării funcţionării echipamentelor, utilajelor şi dotărilor existente", precizează reprezentanţii primăriei.

Reprezentanţii SC Recons SA Arad, societatea municipalităţii care administrează bazinul, au declarat, pentru Agerpres, că problemele apărute sunt atât la un cazan de încălzire a apei, care nu mai funcţionează, cât şi la instalaţiile sanitare şi scurgerile de apă din zona duşurilor. Astfel, va trebui spartă gresia şi schimbate mai multe conducte, pentru ca apa să poată să se scurgă în canalizare.

Complexul sportiv a fost realizat cu bani de la Guvern prin CNI şi a costat 23 de milioane de lei. La finalizarea lucrărilor, acesta a fost transferat, în luna martie, municipalităţii arădene, iar în luna mai a fost deschis publicului.

Complexul are două bazine: unul mare, de 33,3 metri lungime, 25 de metri lăţime şi o adâncime de 2,3 metri şi unul mai mic, cu scop didactic şi de agrement, care are 25 de metri lungime şi 12,5 metri lăţime. Baza mai cuprinde o tribună cu 400 de locuri, vestiare şi cabine de duş.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3221 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    ... (Miercuri, 7 august 2019, 18:02)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    ce nu fura PSD ...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by