Cazul Caracal. Fragmente osoase și cenușă, găsite într-un sac într-o pădure. Procuror: Dincă a declarat că e trupul Luizei și că a folosit aceleași metode ca în cazul Alexandrei

de C.D.     HotNews.ro
Luni, 5 august 2019, 18:29 Actualitate | Esenţial


Gheorghe Dinca
Foto: Agerpres
​Un sac cu fragmente osoase și cenușă a fost găsit într-o pădure de lângă Caracal, iar din declarațiile date de Gheorghe Dincă acestea ar aparține Luizei Melencu, tânăra dispărută în aprilie, a declarat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

Potrivit acesteia, Dincă a revenit cu noi precizări, declarându-le anchetatorilor că a abandonat sacul cu fragmente osoase și cenușă, după ce anterior susținuse că a aruncat trupul victimei în Dunăre.

„Așa a declarat, că e trupul Luizei. Până nu avem testele de laborator nu ne putem pronunța”, a precizat Porime, precizând că inculpatul a declarat că a folosit aceleași metode ca în cazul Alexandrei și în cazul Luizei pe care ar fi ucis-o în casă, în aceeași zi în care a răpit-o.

Întrebată dacă este posibil să existe și alte victime, Mihaela Porime a răspuns: „până la acest moment nu avem asemenea indicii”.

Anterior, avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a declarat, potrivit Mediafax, că Gheorghe Dincă nu știe ale cui sunt osemintele descoperite luni în pădurea de lângă Caracal.

„Se fac analize, este de văzut ale cui sunt. El nici nu este sigur ale cui sunt, localizează fetele după anumite perioade din an: din mai, din cutare. (...) El nu știa să spună numele, nu știa să identifice: asta e fata din luna cutare, le are pe luni, pe perioade”, a spus avocatul.

Întrebat dacă este posibil să existe mai mult de două victime, acesta a răspuns afirmativ, adăugând însă că Dincă a vorbit despre a doua persoană și a indicat o locație unde s-au găsit „niște resturi”. Chestionat, de asemenea, despre o declarație anterioară, în care a spus că Dincă minte mult, avocatul a detaliat: „Absolut! Minte foarte mult, dar din când în când psihologii poliției au reușit să îl determine să mai spună și adevărul. (...) Oamenii aceștia chiar își fac treaba de această dată. La un moment dat nici apă nu am avut, pentru că apa pe care au avut-o au păstrat-o pentru Dincă, ca nu cumva să spună că nu a fost bine”. Tonel Pop a fost întrebat și dacă anchetatorii se gândesc la mai multe fete și a răspuns „toată lumea se gândește la mai multe fete. Modul de operare este unul cinic și pare în serie, nu pare un mod ocazional, pare un mod de criminal în serie”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















19455 vizualizari

  • +20 (24 voturi)    
    incredibil (Luni, 5 august 2019, 19:30)

    pmct [utilizator]

    Asta este ROMANIA. O tara in care poti sa faci ce vrei tu fara sa fii prins. Ganditi-va ca acest monstru a avut un crematoriu in curte unde isi incinera victimele dupa ce le omora/ Numaul lor? Numai Dumnezeu mai stie. In timp ce politia le spunea rudelor ca fetele lor sunt plecate cu fati frumosi esle erau violate, batute, torturate, si arse chiar sub ochii politistilor si mai rau sub ochii vecinilor care UNUL nici macar UNUL nu si-a pus odata intrebarea de ce omul ala si-ar face o casa cu camere fara geamuri (chiar daca-si puneau si anuntau politia tot nimic nu se intampla).

    Singura solutie pe care o vad eu acum, este sa se regurga la cel mai bun psiholog criminalist din tara ca sa-l faca sa vorbeasca. Acest monstru trebuie sa fie interogat multe luni de acum in colo pana spune tot.

    Inca un lucru, legislatia din Romania si din Europa este defecta rau. In loc sa se adune pedepsele pentru fiecare victima, se aplica cea mai mare pedeapsa. Adica, daca cineva ucide 100 de persoane cum a fost asta, va primi o singura pedeapsa pt o singura crima. Cu alte cuvinte celalate victime nu mai conteaza.

    De asemenea poate niciodata nu vom sti cat au fost tinute victimele in camera aia, cum au fost omorate, etc. Din cate se pare in acest moment, avem si noi un Marc Dutroux.

    Din cate am citit, camera aia a fost special construita pentru a tine prizonieri. Avea un pat din schelet metalic sudat in fier beton (de podeaua de beton), un TV si 2 resouri improvizate pt caldura. Nu avea fereste, decat o singura crapatura de cativa cm in zid. Victimele erau legate de piciorul patului cu curele. Acum, numai ganditi-va ce le putea face acest montsru acelor fete noapte de noapte, zi de zi pana decidea sa le ucida (ziua pe care de altfel toate victimele o asteptau)
    • +9 (9 voturi)    
      Dementii exista (Luni, 5 august 2019, 21:38)

      MirceaCS [utilizator] i-a raspuns lui pmct

      Era o chestiune de timp pana cand un dement d'asta aparea si la noi.
      • +2 (2 voturi)    
        Câți criminali în serie (Luni, 5 august 2019, 22:48)

        Con_stan_tin [utilizator] i-a raspuns lui MirceaCS

        rămân nedescoperiți? Să fie ca la iceberg, 9/10?
        • +3 (3 voturi)    
          Serie înseamnă cel puțin 2 victime! (Luni, 5 august 2019, 23:53)

          simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui Con_stan_tin

          Un individ ca Gheorghe Dinca (de tip serie) nu poate fi prins decât după ce a făcut minim doua victime. Doar cu una noțiunea de serie nu are sens.
  • -17 (21 voturi)    
    Trist. (Luni, 5 august 2019, 19:32)

    lider [utilizator]

    ...o intrebare, cu a putut face sex acest animal la 66 de ani cu doua tinere,ciudat!
    • +5 (11 voturi)    
      Comment sters de user (Luni, 5 august 2019, 20:58)

      Criminal in paralel [anonim] i-a raspuns lui lider

    • +7 (9 voturi)    
      Esti dus (Luni, 5 august 2019, 21:38)

      MirceaCS [utilizator] i-a raspuns lui lider

      Esti dus
  • +1 (13 voturi)    
    Ciuma roșie (Luni, 5 august 2019, 19:33)

    maiorulmura [utilizator]

    Dincă este lupul singuratic care a ucis singur, toate diversiunile cu polițiști și procurori complici sânt diversiuni ale PSD și SS Gestapo care trebuie desființată înainte să facă și mai mult rău. Încetați să decredibilizați instituțiile statului, de vină sânt dracnea, ciordache și paul stănescu - căutați în insula Belina și o să găsiți adevărul.
  • +8 (8 voturi)    
    Politia (Luni, 5 august 2019, 20:09)

    florinos [utilizator]

    Politia vrea sa închidă cazul pentru ca s-a răscolit mizeria de sub preș, la fel si interlopii care au intrat in vizorul presei, asa ca Dinca a început sa ciripească.

    PSD si Viorica Dancila au pus pe liber niste sefi, pe cei influenti i-au mutat in alt departament, totul de fațadă pentru ca este an electoral si lumea nu uita cum Tudorel Toader si Iordache au modificat legile justitiei pentru a acorda drepturi infractorilor nu si victimelor.
  • +4 (8 voturi)    
    cel putin dubios (Luni, 5 august 2019, 21:03)

    Who_is [utilizator]

    Poate sunt nebun si cred eu in teoriile conspiratiei, dar mie tot mi se pare imposibil sa arzi in cateva ore in curte un cadavru . Era un film pe HBO, Pain and Gain, facut dupa fapte reale , cand se chinuiau sa ii prajeasca pe 2 ca pe barbecue, dupa ce ii transasera si se blocase drujba in parul femeii :))
    Anyway, initial cel de la crematoriu spune ca nu poti incinera, dupa, se razgandeste, poti , daca e copil . Pe bune? ...
    Dinca ii duce la cadavrul primei victime la o saptamana, parca dupa suficient timp ca sa poata sa implanteze cineva niste oase, care uimitor vor iesi ca s ale luizei
    Par indicii facute sa mascheze trafic de persoane (sau poate de organe)

    Eu in locul celei de-a doua victime, nu as cere nicio contraexpertiza. Pentru linistea mea, trebuie sa mi-o dea sa o ingrop .... opresc un os, il tai cu cutitul in 5 si l trimit la 5 firme care fac adn. Le gasesti pe net :)) si nu in romania, ci in afara.
    • +7 (7 voturi)    
      un posibil raspuns (Marţi, 6 august 2019, 0:21)

      pmct [utilizator] i-a raspuns lui Who_is

      cei de la IML sau de la crematoriu Vitan-Barzesti nu se gandisera la un foc de 7-8 ore. Mai mult, dupa incinerare au maii ramas oase de care el a scapat (vezi osemintele gasite azi)

      Partea smechera in toata actiunea lui Dinca este ca acum nimeni nu poate determina cum le-a omorat el pe fete si dupa cat timp. Este numai cuvantul lui si atat. Daca el spune ca le-a dat o palma si ele au murit tu ca si anchetator nu ai sa-l contrazici. Daca el spune ca a ucis-o pe Luiza in prima zi de la rapire tu la fel nu ai cum sa-i negi acest fapt. Deci criminalul a premeditat tot. Iti dai seama ca era mai simplu sa ingroape cadavrele in gradina decat sa se complice cu arsul insa daca facea asta atunci cadavrele vorbeau insa oasele arse nu prea mult.
  • +6 (6 voturi)    
    Eu zic sa-l lase liber (Luni, 5 august 2019, 21:07)

    Pasarea_PuieMontix [utilizator]

    Paote gasim parti din Dragnea, Dancila, Toader, Iordache, Nicolicea, and etc. Sorry dar nu se mai poate :(
    • +6 (6 voturi)    
      . (Luni, 5 august 2019, 22:51)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui Pasarea_PuieMontix

      La Dragnea e greu de ajuns. N-ai vazut cum il apara Politia pe Dinca de rudele Luizei?
    • +6 (6 voturi)    
      are you nuts? (Luni, 5 august 2019, 23:08)

      Watcherss [utilizator] i-a raspuns lui Pasarea_PuieMontix

      Il coopteaza astia in guvern si-l vezi ministru ...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by