Doi copii de 3 şi 4 ani au fost surprinşi de viitură, sâmbătă, în zona Filipeştii de Pădure din Prahova, în timp ce traversau râul Proviţa într-o căruţă. Unul dintre ei a fost salvat imediat, iar celălalt a fost căutat de pompieri timp de câteva ore.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Filipeştii de Pădure, lângă podul dintre satele Diţesti şi Minieri, doi fraţi de 3 şi 4 ani care se aflau pe marginea apei, luaţi de viitura râului Proviţa. Din primele date, se pare că aceştia, împreună cu mama lor, ar fi traversat cu un atelaj hipo, moment în care au fost surprinşi de viitură. Din fericire, un minor a fost salvat. Se acţionează şi pentru găsirea celui de-al doilea copil", precizează IPJ Prahova, potrivit Agerpres.

ISU Prahova anunţa că unul dintre copii a fost salvat de un pompier aflat în timpul liber.

Al doilea copil a fost găsit după câteva ore de căutări şi a fost transportat la spital. Peste 300 de pompieri au acţionat pentru găsirea copilului.

"A fost găsit şi cel de-al doilea copil, un băieţel de aproximativ trei ani. Se execută manevre de resuscitare. Este în drum către UPU (Unitatea de Primiri Urgenţe n.r.)", precizează ISU Prahova.