Toți porcii din gospodăriile satului Slobozia Corni, județul Galați, vor fi eutanasiați după ce în localitate au fost descoperite mai multe focare de pestă porcină.

HotNews.roFoto: Hotnews

Autoritățile din Galați au decis, sâmbătă, să sacrifice toți porcii din satul Slobozia Corni, în condițiile în care virusul a apărut în trei gospodării din mijlocul localității. Peste 300 de animale urmează să fie eutanasiate de urgență, iar în jurul localității a fost instituită o zonă de siguranță pentru a opri înaintarea virusului.

"S-a decis uciderea preventivă a suinelor din această localitate. În Baza Națională de Date, la Slobozia Corni sunt înregistrate 92 de curți cu un efectiv de 354 de porci, echipele mixte urmând să înceapă uciderea preventivă în această dimineață (...) S-a decis instituirea unei zone de control temporar în jurul exploatației, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Galați, citat de Mediafax.

În această vară, în județul Galați au fost eutanasiați peste 170 de porci ca măsură de prevenire a pestei porcine.