Ministrul Culturii, Daniel Breaz, propus de premierul Viorica Dăncilă interimar la Educație după demiterea Ecaterinei Andronescu, este senator PSD. S-a remarcat prin greșeli gramaticale, printr-o demonstrație despre cum să nu vorbești limba lui Shakespeare la Bruxelles sau prin declarațiile potrivit cărora o mamă şi doi copii nu reprezintă o familie: "A fost o familie, dar s-a întâmplat ceva şi nu mai este”.

HotNews.roFoto: Hotnews

Daniel Valer Breaz are 44 de ani şi este rectorul Universităţii 1 Decembrie 2018 din Alba Iulia, fiind profesor de matematică. A absolvit Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca. În 2002, a obţinut titlul de doctor în matematică, specializarea analiză matematică, la "Babeş-Bolyai".

Daniel Breaz este ministru al Culturii din noiembrie 2018, când l-a înlocuit pe George Ivașcu. El este și senator PSD şi face parte din Comisia pentru muncă, familie şi protecţia socială şi din comisia pentru cultură şi media.

În mai 2018, s-a remarcat în spaţiul public prin afirmaţii despre familia monoparentală, el fiind un susținător al familiei tradiționale. În viziunea lui, o mamă singură cu doi copii "a fost o familie, dar s-a întâmplat ceva şi nu mai este”.

Ulterior, senatorul a revenit asupra declaraţiei şi a spus că există o definiție a familiei și din punct de vedere matematic. "Din punct de vedere constituţional avem o definiţie a familiei, din punct de vedere sociologic avem mai multe aspecte şi dacă detaliez, fiind matematician, avem si din punct de vedere matematic definirea familie”, declara Daniel Breaz.

Demonstrație despre cum să nu vorbești limba lui Shakespeare la Bruxelles

În ianuarie, în timp ce premierul Viorica Dăncilă îi lăuda pe miniștri pentru ”demnitatea și profesionalismul” cu care s-au prezentat la Bruxelles, unde au prezentat prioritățile președinției române a Consiliului UE, imaginile surprinse cu ministrul Culturii Daniel Breaz arătau că prestația acestora a fost marcată de momente jenante.

La concertul de inaugurare a președinției române a Consiliului UE de la Bruxelles, ministrul Culturii a susținut un scurt discurs despre semnificația evenimentului, într-o limbă engleză pe alocuri greu de ascultat, cu accent și pronunție greșite (vezi înregistrarea începând cu min. 6).

Ministrul spunea că evenimentul marchează nu doar preluarea președinției Consiliului UE, dar și celebrarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Breaz mai spune că Unirea Principatelor arată că este important să ținem cont de lecția istorică, mai ales atunci când este vorba despre unitate, pentru că ”unitatea este conceptul esențial al proiectului european”.

Ministrul Culturii a fost printre cei care s-au ocupat de ceremonia oficială de preluare a președinției Consiliului UE, desfășurată în 10 ianuarie la Ateneul Român și la care fostul ministru de Externe Adrian Severin, condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență și eliberat condiționat în 2017, a stat imediat în spatele președintelui Klaus Iohannis și al oficialilor europeni .

"Ce a fost rău că dl Severin a stat în loja respectivă în sală? (...) Ce voiați, să stea pe scări?”, era explicația lui Breaz, la Digi 24.

El mai spunea și că se caută nod în papură: "Ce a fost greșit că a stat în spatele lojii oficiale? Mie mi se pare că se caută nod în papură și încercăm să căutăm ceva negativ în derularea acestei ceremonii, care a fost o reușită a României”.

Întrebat despre prezența fiului premierului Dăncilă la acest eveniment, tot în zona lojii oficiale, Daniel Breaz spunea: "Trebuia să nu participe? Nu îl cunosc, vă pun o întrebare, trebuia să nu participe?”.

Breaz a atras atenția și prin greșeli gramaticale.

"Pentru mine, ca român, ca și cadru didactic, consider că Mihai Eminescu este cel mai mare poet CARE l-a dat România", declara Breaz în ianuarie, într-o emisiune la Digi 24.

"Ceea ce spunea în introducerea CARE a făcut-o domnul președinte al Academiei o să vorbesc și o să încerc să exprim câteva lucruri legate de cultură națională, valori, permanente, perspective, în context european", afirma Daniel Breaz în discursul susținut la Ateneul Român la ceremonia de preluare a președinției Consiliului UE.