Procurorii DIICOT Buzău au dispus joi reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a două persoane acuzate de trafic de persoane, informează un comunicat de presă al Direcției.

DIICOTFoto: DIICOT

La data de 30.07.2019, în jurul orelor 15.00, în timp ce se afla pe centura municipiului Constanța, o persoană de sex feminin a fost luată împotriva voinţei sale de către inculpații A. A. și Ș.O., prin folosirea de violențe fizice și verbale, şi transportată în municipiul Râmnicu Sărat, unde a fost adăpostită la o pensiune, în scopul exploatării sexuale, afirmă sursa citată.

”Ulterior, persoana vătămată a fost transportată în zona unei stații Peco din municipiul Râmnicu Sărat, unde a fost constrânsă să întrețină relații sexuale contra cost cu două persoane, în schimbul sumei de 100 lei, bani însușiți de inculpatul Ș.O. La data de 31.07.2019, în jurul orelor 09.00, cei doi inculpați au transportat persoana vătămată în aceeași zonă din seara precedentă, în scopul exploatării sexuale, ocazie cu care aceasta a abordat un echipaj de poliție ce se afla în patrulare, și astfel a reușit să scape din zona de control a inculpaților”, se spune în comunicat.

În cursul zilei de joi, cele două persoane urmează să fie prezentate Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.