Parchetul General anunță începerea unui control la Parchetul Judecătoriei Caracal pentru a stabili dacă au fost respectate procedurile în soluționarea dosarelor penale înregistrate începând cu 1 ianuarie 2018 și vizând infracțiunile de viol și lipsire de libertate, pornind de la modul în care s-a intervenit în cazul dispariției Alexandrei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Parchetului General, procurorul general a dispus începerea unui control la Parchetul Judecătoriei Caracal cu privire la respectarea dispozițiilor privind primirea, înregistrarea, repartizarea și continuitatea în soluționarea lucrărilor și dosarelor penale.

Controlul va fi făcut de către procurori ai Serviciului de Îndrumare și Control, se va desfășura începând de joi și vizează stadiul cercetărilor și a modalității de exercitare a supravegherii în cauzele aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală, vizând infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și viol, soluționate în perioada 01 ianuarie 2018 - 31 iulie 2019.

De asemenea, vor fi verificate cauzele mai vechi de un an de la prima sesizare aflate în lucru la procuror și la organele de cercetare penală.

Parchetul General precizează că demersul este urmare a solicitării din 26 iulie a ministrului Justiției "de a dispune verificări imediate pentru a se stabili modul de derulare a anchetei în cazul criminalului din județul Olt, a rezultatului controlului Serviciului de Îndrumare și Control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal și D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Craiova având ca obiectiv verificarea aspectelor semnalate în mass-media la data de 26.07.2019, referitoare la dispariția elevei Alexandra Mihaela Măceșanu, urmată de uciderea acesteia".