Peter Eckstein-Kovacs, despre cazul Caracal: Atitudinea de macho a unor polițiști este incredibilă
”Este clar că gestionarea a fost catastrofală. Nu pot să mă pronunț pe fond asupra vinovăției sau nevinovăției presupusului făptuitor în cauză. În orice caz, ceea ce este mai mult decât sigur e că autoritățile nu și-au făcut datoria”, a declarat Peter Eckstein-Kovacs.
În opinia sa, în afară de greșelile elementare cu privire la intervenție, vorbim despre atitudinea autorităților față de dispariția unei tinere. "Adică acel sentiment, nici nu știu cum să zic, de macho, de superioritate, e ceva incredibil cum se raportează oameni maturi și care au totuși o funcție publică față de solicitările unei familii și ale unei persoane aflate într-o situație extremă de necesitate”.
Stenogramele apelurilor la 112, între Alexandra și operatori au fost publicate pe Facebook de Alexandru Cumpănașu, unchiul fetei. Potrivit acestuia decizia publicării transcrierii convorbirilor tinerei cu cei de la 112 a aparținut familiei.

ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul
Cum se circulă pe liniile principale de cale ferată și cât au scăzut vitezele față de anii 80' și 90'
VIDEO Watchkeeper X - Drona militară din Armata Britanică ce ar putea ajunge să fie produsă în România pentru Armata Română
Moldovean, culegător de crabi în Marea Barents: Anul trecut, din cauza pandemiei în loc de 4-5 săptămâni am stat 7 luni pe mare / În martie 2020 au fost -40 de grade. Normalul e de -20 sau -30 de grade
Chiar, de ce nu se cumulează și la noi pedepsele? Ca-n America, la licuriciul cel mare.