Un bărbat din Stremț, județul Alba, a fost reținut de polițiști pentru că și-a bătut fetițele în vârstă de 6, 8 și 11 ani, cu biciul. Autoritățile s-au sesizat după ce au văzut cele trei copile cu urme de lovituri pe aproape tot corpul: Copiii și mama se află într-un centru de protecție, unde vor putea sta cel puțin șase luni. Bărbatul era băut și le-ar fi biciuit pe fetițe după ce a observat pete de vopsea verde pe câinele familiei.

Politia localaFoto: captura facebook

Potrivit polițiștilor din Alba, bărbatul din satul Stremț, care este tatăl celor trei fetițe cu vârste de 6, 8 și 11 ani, era beat când le-ar fi lovit de mai multe ori cu biciul.

Atât fetele, cât şi mama lor au fost consiliate de un psiholog al DGASPC Alba şi au fost primite într-un centru de protecţie maternal pentru o jumătate de an, cu posibilitatea prelungirii acestui termen cu încă şase luni, potrivit Agerpres.

"Mama şi cele trei fetiţe vor fi găzduite într-un centru maternal unde vor putea rămâne pentru o perioadă de şase luni, iar dacă se impune, termenul se poate prelungi cu încă şase luni. În acest centru, mamei şi celor trei fetiţe li se va asigura consiliere şi suport din partea personalului instituţiei. Mama îşi va putea continua serviciul, iar fetele vor fi supravegheate în acest timp", a declarat, pentru Agerpres, directorul general al DGASPC Alba, Valentin Frăcea.

Potrivit acestuia, din discuţiile purtate cu victimele a rezultat faptul că bărbatul le-a lovit pe fetiţe cu biciul după ce ar fi observat că un câine al familiei era pătat cu vopsea verde, provenită, cel mai probabil, dintr-un tub de spray.

Tatăl fetelor ar fi susţinut că ele l-ar fi vopsit pe căţel şi deoarece copilele au negat totul, bărbatul ar fi început să le lovească cu biciul.

Verificările efectuate de specialiştii DGASPC Alba au mai arătat că bărbatul este cunoscut ca un individ mai violent, însă până acum nu au fost alte cazuri în care acesta să fie implicat pentru agresarea celor din familie.

Urmele de lovituri pe care fetele le aveau pe aproape tot corpul au fost observate, duminică, de lucrătorii de la Centrul de zi din localitate și au anunțat imediat autoritățile, iar bărbatul a fost luat de acasă de polițiști în aceeași noapte.

„Noi am aflat despre această faptă duminică seara, după ce lucrătorii de la Centrul de zi din Stremț au observat și au anunțat-o pe asistenta socială de la primărie, care l-a anunțat pe polițist. Duminică au fost deja luate măsuri. În timpul nopții individul respectiv a fost luat de acasă și a fost reținut pentru violență în familie și rele tratamente asupra minorului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan.

Marți dimineața bărbatul era încă audiat la Poliția Aiud și urmează să fie prezentat procurorilor