Klaus Iohannis cere PSD-ALDE să renunțe la modificarea Codurilor penale: Au avut un singur scop, protejarea infractorilor în detrimentul persoanelor vătămate
„În acest context, în care cele două legi au fost invalidate succesiv de către Curtea Constituțională, solicit coaliției PSD-ALDE să abandoneze pretinsa reformă în domeniul penal. Cer, de asemenea, Parlamentului să respingă în totalitate modificările aduse legislației penale și să revină asupra schimbărilor toxice operate deja în legile justiției, care s-au dovedit adevărate atentate la adresa siguranței cetățeanului”, afirmă președintele, citat într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Șeful statului consideră că decizia de luni a Curții Constituționale, care a constatat neconstituționalitatea legilor de modificare și completare a Codului penal și a Codului de procedură penală „sancționează, pentru a doua oară, demersul legislativ al coaliției PSD-ALDE”. „Această soluție arată, o dată în plus, că modificările aduse legislației penale de către coaliția de guvernare sunt nocive și contrare Legii fundamentale”, afirmă Iohannis.
Președintele acuză că modificările asupra legislației penale au avut un singur scop: „protejarea infractorilor în detrimentul persoanelor vătămate, elaborarea unui întreg set de proceduri menite să slăbească statul și să încurajeze fenomenul infracțional”.
„Atenționez majoritatea parlamentară PSD-ALDE că respectarea votului cetățenilor dat la referendumul din 26 mai este obligatorie. În acest sens, este imperativă transpunerea cât mai urgentă în legislație a prevederilor Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României. Am inițiat acest Acord tocmai pentru a consfinți voința suverană exprimată de cetățenii români la referendum, în susținerea statului de drept și împotriva afectării independenței sistemului judiciar. Chiar dacă PSD și ALDE au refuzat semnarea documentului, acesta nu poate fi ignorat, iar prevederile sale trebuie duse la îndeplinire de către întreaga clasă politică”, mai arată președintele Iohannis.
Controversatele modificări aduse de coaliția PSD-ALDE Codurilor penale sunt neconstituționale, astfel că actele normative se întorc din nou în Parlament, a decis luni Curtea Constituțională, potrivit unor surse din CCR. Decizia a fost luată după șapte amânări și este pentru a doua oară când CCR declară neconstituționale modificarea legislației penale.
Judecătorii CCR au admis astfel sesizările de neconstituționalitate depuse de președintele Klaus Iohannis și de către partidele de opoziție asupra modificărilor aduse de Parlament Codului Penal și Codului de Procedură Penală.
Potrivit unor surse citate de Mediafax, motivul invocat de judecătorii constituționali pentru decizia luată este că Parlamentul nu și-a exercitat obligația de a face toate corelările textelor din Codurile penale cu deciziile anterioare ale Curții.
Decizia este luată pe fondul cazului uciderii celor două fete din Caracal, care a scos la iveală ineficiența autorităților. Reprezentanții Asociației "Inițiativa pentru Justiție”, asociație a procurorilor condusă de către procurorul militar Bogdan Pârlog, cel care s-a autosesizat în cazul intervenției brutale a jandarmilor la manifestația din 10 august, și de Sorin Marian Lia, prim-procurorul Parchetului Corabia, avertiza asupra consecințelor acestor modificări nocive și prezenta efectele pe care acestea le-ar avea în procesul penal al suspectului din Caracal.

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci
Doar ca, dand atatea ordonante de urgenta si amendamente la lege, la codul penal si codul de procdura penala, au ajuns sa protejeze toti infractorii, nu doar pe infractorul sef de Dragnea,
Acum sa suporte consecintele prin votul populatiei.
Istoria ii va judeca, cuvântul psdist ar trebui introdus in DEX cu explicația: laș, hoț, infatuat.
acest asalt asupra legislatiei nu a avut efecte colaterale nefericite, pentru ca au fost cat se poate de CLAR explicate, ce au facut este crima cu PREMEDITARE impotriva noastra, a romanilor de rand. si au facut cerandu-le scuze criminalilor.
Codurile sunt încă în stadiul de analiză la CCR, așadar nu au fost modificate, iar singura modificare care a avut loc în legislație a fost cea care a permis înființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiție.
Oricum, criminalul de la Caracal nu are nicio legătură cu completurile de la ICCJ sau cu SIIJ, iar erorile comise în acest caz nu pot fi justificate de nicio modificare legislativă inițiată de coaliția PSD – ALDE. Orice discuție pe acest subiect este absurdă.
Așadar, Iohannis manipulează când spune: „Călcarea în picioare a legilor justiției, a codurilor, a instituțiilor responsabile de siguranța cetățeanului a fost și este una dintre liniile directoare ale acestei majorități parlamentare.”
Legând modificările legislației din justiție și a codurilor de crima de la Caracal, Iohannis pur și simplu minte.
Iohannis știe că problemele legislative, în genere, sunt mai dificil de urmărit și de înțeles de către electorat și, folosind ignoranța oamenilor pe care ar trebui să-I conducă și să îi lumineze, minte.
Cât are de gând Iohannis să mintă ? Răspunsul este simplu, va minți întotdeauna cât îl lasă românii să mintă.