Inspecția Judiciară anunță, luni, o anchetă în cazul magistraților implicați în instrumentarea dosarului Caracal, precum și "verificarea circumstanţelor în care au fost date publicitatii presupuse informaţii vizând derularea anchetei penale" de către o asociaţie a magistraţilor. Asociația "Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor" (AMASP) a prezentat sâmbătă o cronologie a acțiunilor anchetatorilor în cazul Caracal, fiind făcută și mențiunea că nu au fost folosite echipamente de localizare ale SRI, lucru interzis după decizia Curții Constituționale.

Politia la locuinta suspectului din CaracalFoto: Captura YouTube

Inspecția Judiciară a anunțat luni că, urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public despre cercetările privind dispariţia celor două tinere judeţul Olt, s-a sesizat din oficiu în două situații:

  • La 26 iulie pentru verificarea modului în care au fost respectate dispoziţiile procedurale de către magistraţii implicaţi în instrumentarea cauzei.
  • 2. La 29 iulie pentru verificarea circumstanţelor în care au fost date publicitatii presupuse informaţii vizând derularea anchetei penale de către o asociaţie profesională a magistraţilor.

Inspectorii judiciari vor face verificări prealabile în aceste cauze pentru a stabili dacă există indicii cu privire la savârşirea vreunei abateri disciplinare, susține Inspecția Judiciară.

Asociația "Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) a transmis sâmbătă un comunicat în care prezintă o cronologie a acțiunilor anchetatorilor în cazul fetei dispărute la Caracal, "așa cum a fost ea constatată de colegii procurori”, precizând că la perchezițiile efectuate la locuința suspectului a fost găsit un corp carbonizat.

Detaliile frapante din comunicatul asociației de procurori:

  • "S-a stabilit că joi, în jurul orei 13.00, vecinii au observat și au putut simți miros de fum, dar au crezut ca e de la treburi casnice, iar cu ocazia percheziției un corp a fost găsit carbonizat.
  • Din datele cunoscute de procurori, niciun vecin al suspectului nu a sunat la 112 pentru că ar fi auzit țipete.
  • Victima nu a dat informații la 112 despre vreun service, ci doar a spus ca vede un copac, un gard roșu, un brad, câinii și un autoturism.
  • La prima suspiciune cu privire la locul unde s-ar putea afla victima, echipajele de poliție au fost trimise să facă investigațiile necesare, iar procurorii au dat indicații ca la cel mai mic semn de activitate să intre.
  • Niciun procuror nu a interzis polițiștilor să intre în locație, aceștia comunicând că nicio activitate nu se auzea și nu se observa în interiorul curții sau al casei.
  • Despre localizarea apelurilor victimei, AMASP spune că cea făcută de STS a fost pe o arie de câteva sute de case, deoarece atât permite sistemul utilizat de aceștia, și că în cauză nu s-a utilizat tehnica SRI, indisponibilă anchetelor penale după decizia CCR.
  • Localizarea a fost făcută cu tehnica disponibilă, deficitară, aceeași ca în toate dosarele penale instrumentate în ultimii 3 ani.
  • Joi noaptea, după ce au fost obținute mandatele de percheziție de la instanță, Poliția a anunțat că nu mai are oameni disponibili la sediu. Echipa de polițiști a fost în final constituită după mai bine de două ore, la 05.30 dimineața?".

Anchetatorii se întorc luni la casa lui Gheorghe Dincă unde acesta a recunoscut că a ucis cele două fete de 15 și 18 ani pe care le răpise. În timpul audierilor, bărbatul le-a povestit procurorilor cum le-a omorât pe tinere. Ultima dintre ele, Alexandra, a fost ucisă când a fost descoperită cu telefonul de pe care sunase la 112.