Momente tensionate au loc la poarta casei lui Gheorghe Dincă, după ce acesta și-a recunoscut ambele crime, relatează Mediafax. Mama Luizei și bunicul acesteia au leșinat. „Ce păziți domnule, un criminal păziți?”, au strigat oamenii către forțele de ordine.

Casa suspectuluiFoto: Captura Antena 3

Oamenii aflați la poarta casei lui Gheorghe Dincă au devenit nervoși în momentul în care s-a aflat că acesta și-a recunoscut ambele crime.

Mama și bunicul Luizei au început să lovească în poarta păzită de forțele de ordine.

„Uitați-vă ce ați făcut!”, a strigat mama Luizei, iar oamenii îi raspund „politica, politica”.

Pentru că au fost oamenii împiedicați să intre, mama Luizei a strigat către jandarmi: „Ce păziți domnule, un criminal păziți?”.

Ulterior, atât bunicul fetei dispărute în urmă cu patru luni, cât și mama acesteia au leșinat. „Chemați ambulanța”, au strigat cei prezenți.

UPDATE: Circa 100 de oameni stau în fața porții, acolo unde ancheta continuă cu suspectul în interiorul casei, transmite Mediafax.

„Așa simpli cum suntem, am crescut-o, am dat-o la liceu și a fost un exemplu. Doamne!”, plânge bunica Luizei, fata dispărută în aprilie.

UPDATE 16.20: Și familia Alexandrei a venit la locuința lui Gheorghe Dincă. Părinții fetei au refuzat să vorbească.

Părinții Alexandrei au ajuns cu puțin timp după ora 16.00 la locuința lui Gheorghe Dincă, după ce au aflat că bărbatul și-a recunoscut ambele crime, în cazul fiicei lor și al Luizei. Mama și tatăl Alexandrei au refuzat să vorbească.

UPDATE 17.40: Trafic rutier îngreunat în Caracal, din cauza sutelor de oameni adunați în fața casei lui Dincă

Peste 300 de persoane s-au adunat în faţa casei lui Gheorghe Dincă, unde anchetatorii au continuat cercetările, scrie Agerpres. În zonă se află şi numeroase forţe de ordine.

Lângă poarta casei lui Gheorghe Dincă, oamenii au făcut un adevărat altar, unde au depus lumânări, candele, coroane de flori şi câteva jucării de pluş în memoria celor două fete - Alexandra şi Luiza. Pe una dintre coroane se află scris un mesaj emoţionant: ''Iartă-ne, Alexandra!''.

Circulaţia rutieră în Caracal este afectată din cauza numărului mare de persoane adunate în fața casei lui Gheorghe Dincă. Spre Craiova, traficul se desfăşoară pe o singură bandă, alternativ, iar pe sensul către Caracal traficul este deviat pe centura orașului.

„Din cauza numărului mare de persoane adunate în faţa casei suspectului de omor Gheorghe Dincă, circulaţia rutieră pe strada Craiovei (DE70) este la această oră afectată pe raza municipiului Caracal, astfel: pe sensul către Craiova, traficul se desfăşoară pe o singură bandă, alternativ; pe sensul către Caracal, traficul este deviat pe centura municipiului'', informează Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, și-a recunoscut, în urmă cu puțin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului.

"Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit niște explicații. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreține relații sexuale, au fost discuții mai aprinse și în urma acelor discuții le-a lovit și în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declarațiile dânsului au venit de bună voie", a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, pentru Mediafax.