​Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabil în opt județe de duminică, ora 14.00 până luni, ora 10.00 și un cod portocaliu de ploi în cantități însemnate și instabilitate atmosferică, emis în patru județe pentru intervalul 28 iulie, ora 18.00 – 29 iulie, ora 06.00.

Avertizari meteoFoto: ANM

Potrivit codului galben, în Crișana, Banat, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei, precum și în zonele montane, vor fi vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și, pe arii restrânse, grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și, izolat, 40 l/mp.

Astfel de fenomene, dar pe suprafețe mai restrânse și în intervale scurte de timp, se vor semnala și în restul teritoriului.

Local în zonele de câmpie și podiș, în după-amiaza zilei de duminică, 28 iulie, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități.

Conform codului portocaliu, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Dolj, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35...40 l/mp și, izolat, 50...60 l/mp.