Câteva mii de persoane au participat, sâmbătă seară, în Capitală, la o manifestație de protest față de modul în care au intervenit autoritățile în cazul de la Caracal, intitulată „​Pentru Alexandra. Împotriva unui stat nepăsător!”. Manifestanții s-au strâns inițial în Piața Victoriei, de unde au plecat în marș spre sediul Ministerului de Interne. În fața sediului MAI, cei aproximativ 3.000 de protestatari au ținut un moment de reculegere pentru Alexandra și au scandat totodată împotriva Guvernului, cerând demisia.

Protest pentru Alexandra in fata MAIFoto: Agerpres

Manifestații de protest față de modul în care a fost gestionat cazul de la Caracal au avut loc sâmbătă seară și la Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Brăila sau Alexandria.

Desfășurarea LIVE TEXT a protestului din Capitală:

UPDATE 21.47: În fața MAI au mai rămas câteva sute de manifestanți

UPDATE 21.28: A existat și un moment tensionat în fața Ministerului de Interne. Manifestanții au început să huiduie o reporteră Antena 3, trei jandarmi intervenind pentru a o scoate la marginea mulțimii. „Rușine”, „Afară”, „Antena 3, niște derbedei” - i-au strigat protestatarii ziaristei.

UPDATE 21.07: „Corupția ucide”, „Ce vrem noi e și pentru voi”, „Ieșiți din casă dacă vă pasă” - scandează manifestanții în fața Ministerului de Interne. Numărul acestora este de aproximativ 3.000

UPDATE 21.03: Se ține un moment de reculegere pentru Alexandra

UPDATE 20.55: „Jos Guvernul mafiot”, strigă manifestanții în fața sediului MAI

UPDATE 20.54: Manifestanții au ajuns în fața Ministerului de Interne. Jandarmii au ridicat barierele din fața sediului MAI, permițând mulțimii să pătrundă în piațetă

UPDATE 20.47: Coloana de manifestanți se deplasează în continuare pe Calea Victoriei

UPDATE 20.45: În fruntea coloanei au apărut trei femei, care au cerut anularea adopției în cazul Sorinei, fetița de 8 ani din Baia de Aramă. Cele trei au fost apostrofate de ceilalți manifestanți

UPDATE 20.35: Numărul participanților la protest este de aproximativ 2.500. Ei strigă „Demisia, demisia!” și „Jos Guvernul criminal!”.

Se scandează de asemenea și „Alexandra, Alexandra”.

Circulația este oprită și pe Bd. Dacia, pentru trecerea coloanei.

UPDATE 20.22: Marșul a adunat mii de persoane. Circa 2.000 de oameni mărșăluiesc pe Calea Victoriei, scandând „PSD, ciuma roșie”.

Circulația pe bulevard este blocată.

UPDATE 20.14: Manifestanții au pornit în marș, pe Calea Victoriei, spre sediul Ministerul Afacerilor Interne

Manifestanții, strânși în scuarul din Piaţa Victoriei, au făcut un mic altar pentru Alexandra.

Potrivit reporterului HotNews.ro la fața locului, la protest erau prezenți la ora 20.00 circa 700-800 de oameni.

Manifestația este una pașnică. Jandarmii sunt prezenți doar la nivel de mediatori.

Sute de persoane s-au adunat sâmbătă seară în Piața Victoriei din Capitală, pentru a participa la un protest față de modul în are a fost gestionat cazul de la Caracal.

Manifestația a fost anunțată pe Facebook, sub titlul „​Pentru Alexandra. Împotriva unui stat nepăsător!”.

„Azi ieșim pentru Alexandra. Copilul ucis la Caracal din cauza statului român. Azi ieșim împotriva indiferenței celor de la putere. A incompetenței lor, a lipsei de empatie. Azi ieșim să le spunem că ne-am săturat de ei. Că nu îi mai suportăm. Că îi urâm pentru că ne omoară zi de zi. Și, cel mai grav, ne omoară copiii. Ei ne omoară pe noi!”, se rată în descrierea evenimentului.