Marți, 30.07.2019., în jurul orei 11:00, încep lucrările de remediere a părții carosabile în vama Giurgiu, pe sensul Ruse - Giurgiu, informează Compania de Drumuri. Anunțul vine în contextul unui trafic deja dificil în respectiva vamă, timpii de așteptare în ultima vreme fiind adesea de peste 30 de minute. La ora redactării acestei știri, pentru trecerea în Bulgaria se așteaptă cel puțin 40 de minute.

Vama GiurgiuFoto: Politia de Frontiera

Lucrările vor începe marți, 30.07.2019, în jurul orei 11:00 și vor dura aproximativ 12 ore, dar pentru a se usca stratul de asfalt poaspăt așternut și pentru a rezista traficului greu mai este nevoie de încă 5 ore de până la reluarea circulației în zona lucrărilor.

Lucrările efectuate sunt în perioada de garanție și sunt suportate de către constructor.

CNAIR spune că ziua de marți a fost aleasă pentru execuția lucrărilor după analiza statisticilor de trafic în acest punct de frontieră, statistici care arată ca marțea este cel mai redus trafic în acest punct de frontieră. Spre exemplu, în ziua de marți, traficul rutier în vama Giurgiu – Ruse este mai scăzut cu aproximativ 30% față de ziua de luni.