Comisia Europeană avansează cu procedura de sancționare a Austriei, în cazul alocațiilor pentru copiii românilor care muncesc acolo
În legătură cu schimbarea legislației privind alocațiile din Austria și autoritățile române au atras atenția că apare o discriminare a copiilor rezidenți în România ai cetățenilor români care muncesc în Austria, în raport cu copiii cetățenilor austrieci.
Ministerul Afacerilor Externe și Guvernul României au transmis, în ianuarie, la momentul adoptării acestei măsuri de către Austria, că au luat notă „cu îngrijorare” de intrarea în vigoare în Austria, de la 1 ianuarie 2019, a legislației privind ajustarea nivelului alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai lucrătorilor din acest stat membru UE în funcție de costul mediu al vieții din țara de rezidență a copilului. Autoritățile române consideră că o astfel de măsură contravine legislaţiei UE, pentru că discriminează cetățenii altor state membre, inclusiv români, care plătesc contribuții în Austria.
Începând cu 1 ianuarie 2019, Austria a făcut ca prestațiile familiale și reducerile fiscale familiale plătite pentru copiii care își au reședința într-un alt stat membru să fie dependente de costul vieții din respectivul stat membru.
Aceasta înseamnă că mulți cetățeni ai UE, care lucrează în Austria și contribuie la sistemul ei de securitate socială și de impozitare la fel ca lucrătorii locali, primesc mai puține prestații doar fiindcă reședința copiilor lor este în alt stat membru - spune Comisia Europeană.
Comisia consideră că acest mecanism de indexare nu este compatibil cu legislația UE. Austria a răspuns la scrisoarea de punere în întârziere a Comisiei Europene în martie 2019. După ce a analizat în detaliu argumentele prezentate de Austria, Comisia a concluzionat că preocupările nu au fost soluționate.
Prin urmare, Comisia Europeană a trecut joi, 25 iulie 2019, la a doua etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor cu un aviz motivat.
În ianuarie 2019, Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement față de Austria, trimițând autorităților de la Viena o scrisoare de punere în întârziere.
Dacă guvernul austriac nu vine cu explicații convingătoare, Comisia Europeană va da acest stat în judecată la Curtea de Justiție a UE. În final, dacă va constata că legislația austriacă privind alocațiile contravine normelor europene va cere statului austriac să remedieze problema și îi va aplica o amendă.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”