Cine este bărbatul suspectat că a răpit și ucis două tinere pe care le luase cu mașina la ocazie
Bărbatul suspectat că le-a răpit și ucis pe tinere se numește Gheorghe Dincă, are 57 de ani și este tată a 3 copii. Fiica sa trăiește în Timișoara, iar băieții sunt plecați la muncă în străinătate, potrivit Mediafax.
Acesta le-ar fi luat pe fete cu mașina la ocazie.
Bărbatul se află în custodia Poliţiei şi este audiat.
"Poliţia a efectuat percheziţii domiciliare în urma cărora nu au fost identificate mijloace de probă şi nici minora. Poliţiştii de la intervenţii speciale au derulat cercetări prin mijloace specifice şi, în această dimineaţă, au efectuat percheziţii la domiciliul unui bărbat în urma căreia au fost identificate rămăşiţe care par a fi de natură umană, iar un medic legist se află la faţa locului pentru a transporta aceste rămăşiţe la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea unei expertize", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
cate blesteme mai avem de indurate via Caracal ?