Două creșe din Leipzig au stârnit un întreg scandal după ce au decis să elimine din meniu carnea de porc, din ”respect” față de doi copii musulmani. Valul de revoltă a fost atât de mare încât poliția a decis să patruleze sediile celor două instituții pentru a le proteja față de ”evenutale pericole„. Conducerea instituțiilor a revenit asupra deciziei.
Planurile de a scoate din meniul copiilor carnea de porc sau alte produse alimentare din gelatină cum ar fi jeleurile sub formă de ursuleți au declanșat o serie de critici aspre în mediul online, subiectul având parte de o largă mediatizare.
Ziarul Bild a fost cel care a relatat, într-o primă fază, despre propunerea celor două creșe, precizând că ideea a luat naștere din „respect” față de doi copii musulmani.
”Din respect față de o lume aflată în schimbare, din 15 iulie, mesele și gustările oferite copiilor nu vor mai conține carne de porc" anunțau cele două instituții într-o scrisoare adresată părinților, potrivit ziarului german.
Reacțiile negative au fost atât de vehemente încât poliția din orașul est-german a decis să trimită polițiști care să asigure paza instituțiilor.
La distanță de câteva ore, directorul celor două instituții a anunțat suspendarea deciziei.
”Suntem copleșiți de întreaga poveste”, a precizat directorul creșelor Wolfgang Schäfer, citat de DPA.
Relatarea Bild a devenit virală pe rețele sociale. Creștin-democrații cancelarului Angela Merkel au calificat drept ”inacceptabil” planul de a interzice carnea de porc.
Beatrix von Storch, parlamentar din partea extremei drepte Alternativa pentru Germania a descris incidentul drept "subjugare culturală".
"Imaginați-vă că niște copii germani din Riyadh s-ar fi luptat pentru dreptul lor la cârnați și ar fi forțat majoritatea să își schimbe dieta", a spus ea. În același timp, părinții au calificat drept ”absurdă” întreaga dezbatere.
Acolo a citit si ingeniriile sociale ale unor apologeti ai Scolii de la Frankfurt, precum Marcuse.
Aliatii ei politici socialisti au urmat-o in abjectele inginerii sociale.
Joschka Fischer scria in cartea sa Risiko Deutschland (search Amazon): "Germania trebuie să fie înconjurata din exterior și din interior de fluxuri migratoare, trebuie sa o amestecam( populația) pana la diluare."
In 2015, Angela Merkel declara: “Germania va fi schimbata de afluxul masiv de imigranti…Ceea ce noi traim acum este ceva care va continua
sa ne preocupe in anii care vor veni. Noi ne schimbam și vrem ca aceasta schimbare să fie pozitiva si ne gandim ca vom reusi acest
lucru.”
In urma cu 25 de ani, Daniel Cohn – Bendit, la vremea aceea unul
dintre liderii importanți ai partidului “Bundniss 90- Die Grunen”, dezvaluia intentiile Verzilor germani care militau pentru o Germanie multiculturala: “Noi, Verzii, trebuie să luptam pentru ca un numar maxim de straini sa se instaleze in Germania. Cand vor fi in Germania, trebuie sa luptam pentru ca ei sa obțina dreptul de vot. Cand acest obiectiv va fi atins, vom avea un numar suficient de alegatori pentru a schimba aceasta țara.”
Helmut Kohl vorbind despre Merkel, initial, ca novice in politica protejata lui, marele Helmut Kohl, i-a marturist unui bun prieten: “Mi-am bagat asasinul in casa. Mi-am pus vipera pe brat.” (Asa se explica de ce Helmut Kohl a cerut
familiei ca Angela Merkel sa nu fie prezenta la inmormantarea sa, dar
cea care l-a dat afara din politica, i-a batut, simbolic, si sicriul
in cuie, atunci cand a insistat sa tina discursul de adio la inmormantare lui.)
Acest geniu malefic a stiut sa manipuleze votul si sa anuleze in PE (cu ajutorul lui Macron si al socialistilor) candidatura dreptei: Manfred Weber - ce trebuia sa fie legitim propus de catre PPE ca si detinator majoritar la mandatelor in PE.
In loc de asta a reusit sa o impuna pe inepta Ursula (clar o marioneta) si pe sinistrul aparatcik Timmermans (care declara intr-o confruntare televizata pt alegerile europarlamentare ca "Islamul apartine de 2000 de ani Europei" - ticalosie si prostie la patrat).
Cartile sunt publicate, care e problema ca le popularizam un pic?
“ islamul e o clasa neo-proletara” :)) si Lgbt-ul la fel. Nu mai pot:))
sa puna mana pe carti, sa caute titlurile potrivite...admit, e un efort.
dar sa dai un search pe google? nici macar atat?
google pt video, sa-l auzi pe acest aparatcik cu creierul slefuit de politici corecte: Frans Timmermans: "Der Islam gehört seit 2000 Jahren zu Europa"
P.S.: cand a fost infiintat Islamul? Acum 2000 de ani sau la inceputul sec VII? :)
si in primele rezultate vei vedea un video pe youtube cu ce spunea nenea in cauza intr-o emisiune la TV in data de 16 mai 2019 :)
Ca postac insa nu poti decat sa minti si sa contesti adevarul. Tehnologia ne ajuta insa sa pastram pentru posteritate minciunile si prostiile spuse de politicieni.
Din respect pentru o lume in schimbare ar trebui sa jucam cum canta unii...de aia se duce de rapa Europa,
in plus, restrictia culinara este valabila si pentru religia ebraica (si pentru adventisti sau ortodocsii din Etiopia). daca erau doi copiii evrei, crezi ca mai faceau nemtii scandal?.. :)
in realitate, obligatia de a purta burqa este valabila doar in cateva secte. majoritatea musulmanilor nu impun asa ceva. vi sa pare un obicei extrem burqa? la ortodocsi nu este obligatoriu ca femeile sa isi acopere capul in biserica? calugaritele crestine nu sunt toate cu "burqa"?
Iar diferenţa e că unele sunt obligate să-şi acopere capul doar când intră în lăcaşul de cult ... celelalte sunt obligate să le poarte de fiecare dată când ies din casă ... şi viaţa monahală este o alegere personală care vine cu anumite restricţii ... dar nu îţi este impusă ...
Era o ocazie sa aminam islamizarea Europei, dar lumea nu putea fi de acord cu PSD-ul, indiferent ce ar fi facut !
2. cum ar fi amanat islamizarea?.. crezi ca ar fi fugit musulmanii de Europa daca romanii isi etalau homofobia direct in constitutie?
sa restrangi familia doar la casatoria dintre un barbat si o femeie este o aberatie. daca a murit sotul, o mama singura cu un copil nu mai reprezinta o familie? un copil crescut de bunici nu are familie?...
Că în 2016, an electoral, nu doar PSD-ul a promis susținerea organizării referendumului de revizuire a Constituției cât și PNL-ulși alte partide;
Că proiectul de revizuire a Constituției a trecut în 2017-2018 de ambele camere ale Parlamentului cu majoritate covârșitoare;
Singurul lucru pe care l-am reținut e că acesta urma să fie organizat în timpul guvernării PSD, asta însemnând că e referendumul PSD-ului
Carnea de porc si toate preparatele conexe nu se mai servesc de ani buni.
Doar mancare HALAL se mai ofera copiilor, adica mancare din produse si care sunt preparate conform traditiei si perceptelor musulmane.
E un bun exemplu despre cum o idee buna si anume multiculturalismul, a fost denaturat si confiscat de o singura parte.
Vorbesti sa n-adormi! Ai citit un articol despre cativa idioti din germania si te-ai pus pe generalizari si flegme?
Asa ca nu stii de unde apare cu cel de-al IV-lea Reich!
Danke frau Merkel!
Tot din respect.
Si in ultimul an de cresa fetele de acolo sa fie promise celor 2 baieti de sotii. Din respect.
Si intre timp toata lumea descaltarea si fundul sus pentru profet.
Mult mai elegant era sa ofer alternativa cu mancare halal, kosher, vegan sau mai stiu eu ce datini culinare au unii copii din gradinita, garantez ca nu se mai isteriza nimeni!
Din pacate motivul a fost cel invocat, ceea ce e destul de rau pentru "pacea interconfesionala".
Acceptarea reciproca nu inseamna doar impunerea reciproca de interdictii.
Deocamdata, "noii veniti" nu sunt dispusi la concesii, iar inflexibilitatea lor s-ar putea sa coste ducand la radicalizarea celorlalti.
Cazul e atat de absurd, incat ma intreb daca nu a fost o provocare deliberata.
bine ca nu te-ai intalnit in Grecia cu Codrin Stefanescu, sa-ti explice situatia din Romania.. :) acum militai pentru eliberarea detinutilor politici de la penitenciarul Rahova.
Uite, de exemplu in cazul tau, un regim alimentar incorect poate ca a fost cauza dezvoltarii incomplete a creierului.