Iohannis a promulgat legea privind votul din diaspora, care introduce votul anticipat și votul prin corespondență: Cer Guvernului să dea dovadă de maximă responsabilitate în aplicarea acestei legi

de MH     HotNews.ro
Marţi, 23 iulie 2019, 16:28 Actualitate | Esenţial


Diaspora cozi
Foto: Facebook
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, la Cotroceni, că promulgă legea privind votul din diaspora, care "ar trebui să le asigure românilor din străinătate dreptul de vot, fără a mai aștepta ore în șir la coadă". El a cerut ministerelor de Interne, Externe și Autorității Electorale Permanente să dea dovadă de maximă responsabilitate în aplicarea acestei legi, care introduce votul anticipat și votul prin corespondență.

"Promulg astazi, acum și aici legea care ar trebui să le asigure românilor din străinătate dreptul la vot, să nu mai aștepte ore în șir la coadă și fără să se teamă că nu vor putea să voteze până la închiderea urnelor", a declarat Klaus Iohannis.

El a spus că noua lege, care introduce votul anticipat și permite votul prin corespondență, este un prim pas menit să creeze condiții pentru toți cei aflați la rând și în secția de votare chiar și după ora 21.00, ora închiderii urnelor.

"Cer Guvernului, în special Ministerului de Interne, Ministerului de Externe, Ministerului pentru românii de pretutindeni și Autorității Electorale Permanente să dea dovadă de maximă responsabilitate în aplicarea legii și pentru organizarea votului în bune condiții. De asemenea, fac apel la parlamentarii români de diaspora, la partidele politice, la asociațiile de români din diaspora, la membrii corpului diplomatic, la societatea civilă, dar şi la mass-media să informeze populaţia cu privire la noile prevederi ale legii", a declarat șeful statului.

Iohannis a adăugat că instituțiile cu atribuții în organizarea alegerilor au obligația să pună în aplicare aceste măsuri cu bună-credință, pentru a se asigura că toți românii vor putea vota.

Actul normativ, adoptat de Parlament în 3 iulie, modifică următoarele legi: Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României; Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă; Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Românii din afara ţării vor putea vota la alegerile prezidenţiale pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică. O altă modificare vizează introducerea votului prin corespondență și pentru alegerile prezidențiale, însă numai pentru românii din străinătate. De asemenea, a fost simplificat procesul de votare prin automatizarea listelor suplimentare. Actul normativ introduce și obligația Ministerului de Externe de a solicita date despre numărul românilor din diaspora.

Principalele modificări prevăzute în proiectul de lege:
  • Românii din diaspora vor vota pe parcursul a trei zile: "În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21.00. Prin excepţie de la prevederile alin. 1, votarea în străinătate se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe la la ora locală 12.00 şi se încheie la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă votarea se deschide la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21,00"
  • Românii din străinătate care se vor afla la rând sau în secția de votare la ora 21.00, când se închid secțiile, vor putea să voteze: ”La ora 21.00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot".
  • Începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri la termen pentru preşedintele României, la termen şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul care doreşte să voteze se poate înregistra în registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular online aflat pe site-ul AEP, în care va menționa numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate.
  • În cazul în care numărul membrilor Biroului electoral al unei secții de votare din străinătate este insuficient, atunci poate fi suplimentat cu personalul ambasadei sau cu români cu domiciliul în străinătate.
  • Cetăţenii care nu au domiciliul sau reşedinţa în străinătate se pot prezenta la orice secţie de votare din statul în care se află.
  • Guvernul stabilește data alegerilor cu cel puțin 75 de zile înaintea zilei votării. În forma actuală a legii, termenul în care Executivul stabilește data alegerilor este de 60 de zile.
Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 10 noiembrie, iar cel de-al doilea tur, în 24 noiembrie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1671 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 23 iulie 2019, 16:57)

    complet_retard [anonim]

  • +2 (2 voturi)    
    Intrebare cel mai probabil retorica (Marţi, 23 iulie 2019, 22:24)

    Gabu [utilizator]

    Sunt marinar. Eu cum votez?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version