Ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, a anunțat că își va da demisia în cazul în care conservatorul Boris Johnson va deveni noul premier al Marii Britanii, potrivit Euronews. Anunțul său vine după ce și ministrul Justiției a declarat că va părăsi guvernul, cei doi demnitari britanici nefiind de acord cu scenariul ieșirii Marii Britanii din UE fără acord, scenariu pe care viitorul premier pare a-l îmbărțișa.

Philip HammondFoto: Flickr US Gov

”Intenționez să demisionez după audierea de miercuri a premierului (noul prim-ministru va fi desemnat miercuri, 24 iulie, n.r.)”, a declarat Hammond.

Cel mai probabil Hammond ar urma să fie oricum demis în cazul în care Johnson va deveni prim-ministru, în condițiile în care acesta din urmă, favorit pentru ocuparea funcției de premier, ar urma să le solicite tuturor membrilor Guvernului să accepte posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord pe 31 octombrie.

”Presupunând că Boris Johnson devine prim-ministru, înțeleg că el a impus anumite condiții pentru a fi membru în Guvernul său, inclusiv acceptarea unui Brexit fără un acord pe 31 octombrie. Aceasta este o idee cu care nu aș putea fi niciodată de acord”, a adăugat ministrul.

Hammond este un puternic opozant al unei ieșiri din Uniunea Europeană fără acord și a avertizat săptămâna trecută că Marea Britanie „va pierde controlul” asupra mai multor sectoare importante ale economiei în cazul unui astfel de scenariu.