CCR a respins inițiativele de revizuire a Constituției în sensul interzicerii amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție

de C.D.     HotNews.ro
Joi, 18 iulie 2019, 14:18 Actualitate | Esenţial


Judecătorii de la Curtea Constituțională
Foto: AGERPRES
Interdicția amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție nu poate fi trecută în Constituție, a decis Curtea Constituțională care a analizat inițiativele de revizuire depuse de opoziție și putere după referendumul din 26 mai. Potrivit Agerpres, magistrații constituționali au decis că trebuie lăsat la latitudinea legiuitorului să stabilească pe cine amnistiază sau grațiază.

Aceştia au amintit de dreptul preşedintelui de a acorda graţierea individuală, care se dă în primul rând pentru motive umanitare, şi au adăugat că este greşit să i se interzică preşedintelui să graţieze un condamnat pentru motive ce ţin de viaţă şi sănătate.

Celelalte propuneri de revizuire referitoare la interdicția persoanelor condamnate penal de a fi alese în funcții publice și la posibilitatea atacării la CCR a ordonanțelor de urgență și de către președinte, parlamentari, ICCJ și Avocatul Poporului au fost considerate conforme cu legea fundamentală.

Curtea Constituţională a discutat, joi, pe marginea respectării dispoziţiilor constituţionale în cazul celor două proiecte de revizuire a Constituţiei depuse pentru dezbateri în Parlament de PNL-USR şi PSD-ALDE.

Potrivit art. 19 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.

Pe 1 iulie, partidele parlamentare de opoziţie au depus la Parlament proiectul de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a explicat atunci că propunerile de revizuire a Constituţiei sunt în acord cu Pactul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis şi semnat de partidele de opoziţie. Proiectul a fost semnat de toţi parlamentarii PNL şi USR, PMP şi 9 parlamentari de la PRO România.

Astfel, potrivit proiectului, amnistia sau graţierea pentru persoanele condamnate pentru fapte de corupţie sunt interzise, graţierea individuală de către preşedinte pentru astfel de fapte este de asemenea interzisă, criteriul integrităţii pentru ocuparea unei funcţii publice va fi prevăzut în Legea fundamentală. Cetăţenii condamnaţi definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu vor putea candida la alegerile parlamentare, locale, europarlamentare şi prezidenţiale. Potrivit aceluiaşi proiect, abuzul de ordonanţe de urgenţă va fi oprit, ordonanţele de urgenţă vor putea fi supuse unui control de constituţionalitate la sesizarea preşedintelui României, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a 50 de deputaţi sau 25 de senatori sau a Avocatului Poporului.

Tot la începutul lunii iulie, PSD şi ALDE au depus la Camera Deputaţilor un proiect pentru revizuirea Constituţiei, care prevede interdicţia de a deţine funcţii publice pentru persoanele condamnate la închisoare, precum şi extinderea dreptului de a sesiza CCR în privinţa ordonanţelor de urgenţă.

"Prin prezenta iniţiativă legislativă propunem modificarea şi completarea dispoziţiilor Legii fundamentale, în vederea instituirii interdicţiei de a se acorda graţiere individuală pentru infracţiuni de corupţie şi creării unui cadru normativ nou referitor la ordonanţele Guvernului prin care se limitează domeniile în care pot reglementa ordonanţele de urgenţă şi se extinde sfera de reglementare a controlului constituţional asupra ordonanţelor. Propunem ca Guvernul să nu poată reglementa prin ordonanţe de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora şi, totodată, să atribuim preşedintelui României, unuia dintre preşedinţii celor două Camere, unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori competenţa de a sesiza CCR cu privire la ordonanţe de urgenţă, precum şi la ordonanţele emise în temeiul unei legi de abilitare, pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, în termen de cinci zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I", se arată în expunerea de motive a proiectului, care a fost semnat de 140 de parlamentari de la PSD şi ALDE.

O altă modificare propusă vizează interdicţia preşedintelui României de a acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














52647 vizualizari

  • -44 (66 voturi)    
    ghinion (Joi, 18 iulie 2019, 14:21)

    Mazeta [utilizator]

    Dacă Iohannis punea întrebări greșite la Bacalaureat, acum l-ar fi dat afară.
    • +46 (60 voturi)    
      "uiti" (Joi, 18 iulie 2019, 14:42)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      ca ccr a aprobat aceste intrebari

      "uiti" de asemenea ca vointa poporului este mai presus de constitutie!
      • +42 (54 voturi)    
        chiar asta ma pregateam sa scriu ... (Joi, 18 iulie 2019, 14:54)

        VaseaV [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        sa inteleg ca CCR-ul este suveran si nu poporul ? CCR-ul cred ca trebuie sa judece legile dupa carticica aia mica cu cateva zeci/sute de articole, care btw sunt votate de popor ! este incredibil cum se substituie puterile in democratia nostra de ****t !
        • +32 (34 voturi)    
          mda... (Joi, 18 iulie 2019, 15:18)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui VaseaV

          Curtea Constitutionala este numita pe criterii politice...cei mai multi judecatori de la CCR sunt d ela PSD, e logic ca au votat cum le-a dictat partidul.
          Oricum, parerea CCR se cere de prea multe ori. LA americani acest lucru se intampla o data la cativa ani, la noi cel putin o data pe saptamana.
          • +12 (16 voturi)    
            mda; CCR nu functioneaza (Joi, 18 iulie 2019, 16:52)

            MG [utilizator] i-a raspuns lui bancher

            trebuie inlocuit cu un consiliu al tuturor profesorilor de drept din Romania.
            Se pare ca din 7 oameni, 5 pot fi cumparati; poate cu mai multi specialisti o sa avem o justitie cat se poate de corecta
          • -10 (16 voturi)    
            Mda, 8 judecatori din 9 au votat asta, (Joi, 18 iulie 2019, 18:02)

            xrogo [utilizator] i-a raspuns lui bancher

            Simina n-a votat ca a lipsit, deci fara comentarii politice, e clar, Werner a luat-o pe aratura si CCR l-a sanctionat dur!
            • 0 (0 voturi)    
              Mircica Cinci Secunde (Vineri, 19 iulie 2019, 7:13)

              un domn [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

              CNA ar fi trebuit sa sustina actiuni penale la cat fake news distribuiti in Latrina
          • -2 (8 voturi)    
            Daca (Joi, 18 iulie 2019, 19:42)

            Mironescu Valeriu [anonim] i-a raspuns lui bancher

            citeati articolul ati fi observat ca PSD a fost printre cei care au depus initiativa. Fiind extrem de corupt in comparatie cu celelalte partide si avand majoritate la CCR trebuia sa le "porunceasca" acestora sa o aprobe. Nu a fost asa! Veniti cu alt scenariu.
            In legatura cu solicitarile dese facute CCR-lui, vorbiti cu Iohannis!
          • 0 (0 voturi)    
            LIVIA STANCIU (Joi, 18 iulie 2019, 22:13)

            savatuf [utilizator] i-a raspuns lui bancher

            este in curtea psd , pe bune , ia mai incearca. Carta drepturilor omului la care ai aderat spune clar ce inseamna un drept fundamental. Dar e greu de admis ca ai fost manipulat ca sa nu zic fraierit . gandeste-te ca violatorii si criminalii pot fi amnistiati, asta asa de divertisment logic.
        • 0 (0 voturi)    
          rock (Joi, 18 iulie 2019, 21:12)

          cel mai ulise [utilizator] i-a raspuns lui VaseaV

          atunci reintroducerea pedepsei cu moartea ...care e constitutionala ...e actuala , pentru prejudicii mai mari de 500000 lei ...pac ....
        • -1 (1 vot)    
          CCR (Vineri, 19 iulie 2019, 18:48)

          sor1 [utilizator] i-a raspuns lui VaseaV

          suntem in UE si trebuiec respectate valorile democratice.Este greu de inteles pentru cetatenii din Romania care au o gandire ca in anul 1900
      • +4 (4 voturi)    
        Uiti ca (Joi, 18 iulie 2019, 19:28)

        Mironescu Valeriu [anonim] i-a raspuns lui liviu_

        poporul nu poate guverna direct, ci prin institutii specializate pe care tot el le-a creat. Prin urmare nu poti sa incalci legea pe care tot tu, popor, ai creat-o, repet, prin cei care se pricep la asta. Cand poporul a fost indemnat sa aleaga direct a ales sa fie eliberat Baraba, nu Isus!
      • 0 (0 voturi)    
        CCR (Vineri, 19 iulie 2019, 18:44)

        sor1 [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        CCR a aprobat doar formularea intrebarilor !!!!
        vointa poporului trebuiue sa respecte valorile democratice!daca intrebarea era despre pedeapsa cu moartea??si poporul spunea DA?trebuia introdusa??
    • +37 (45 voturi)    
      CCR-ul PSD-ist ! (Joi, 18 iulie 2019, 14:48)

      Idealistu [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Adica vointa electoratului exprimata prin referendum nu este constitutionala. Deci nu se poate face nicio modifcare constitutionala, daca nu vrea CCR, indiferent de vointa poporului. Asta da, democratie tip PSD.
      Daca nu dizolvam CCR, nu mai scapam niciodata de ciuma rosie.
      • +17 (25 voturi)    
        mica erata: (Joi, 18 iulie 2019, 15:18)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

        Nu vrea PSD, si nu neaparat CCR.
        Cand PSD va pierde majoritatea de la Curtea Constitutionala, se vor schimba lucrurile.
      • +1 (3 voturi)    
        Da! (Joi, 18 iulie 2019, 22:55)

        adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

        Dar cine si cum o poate dizolva ? E nevoie urgenta de acesta dizolvare a CCR.
    • +7 (9 voturi)    
      chiar și pentru (Joi, 18 iulie 2019, 18:44)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      un rus ca tine, Constituția este exprimarea scrisă a voinței poporului.
      Dacă poporul vrea ca cei corupți să nu beneficieze de amnistiere și grațiere, atunci, tu CCR, trebuie să faci tot ce este posibil ca să transformi acea voință în putere legislativă, nu să ignori acest lucru prin respingere/interzicere.
      Băi CCR, dă-ți demisia.
      • -1 (3 voturi)    
        Carta (Joi, 18 iulie 2019, 22:24)

        savatuf [utilizator] i-a raspuns lui nahir

        drepturilor omului la care ai aderat spune altceva legat de drepturile si libertatile fundamentale, asta asa ca unul care nu te considera rus in mentalitate.
        E greu de digerat faptul ca ai fost manipulat si ce ti s-a servit drept principiu de drept a fost o mare aiureala pe care chiar Livia Stanciu a amendat-o.
        Luati cu paine baieti , vrajeala a la iohanis.
        • 0 (0 voturi)    
          hai (Vineri, 19 iulie 2019, 8:23)

          nahir [utilizator] i-a raspuns lui savatuf

          că ești tare.
          CCR a aprobat întrebările al căror răspuns sub form propunerilor de modificare a Constituției tocmai le-a respins. Te pomenești că carta ai ade o invoci nu se aplica atunci când au fost aprobate întrebările, nu?
    • 0 (2 voturi)    
      noi suntem "alta intrebare" (Joi, 18 iulie 2019, 21:46)

      yellowdog [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      au afirmat azi ccr si de fapt noi suntem poporul, nu prostimea
  • -39 (61 voturi)    
    Kuie Mlaus (Joi, 18 iulie 2019, 14:25)

    maiorulmura [utilizator]

    Unanimitate? Et tu Livia? Et tu Simina?
    • +30 (40 voturi)    
      cred ca e misto sa fi atat de prost (Joi, 18 iulie 2019, 14:43)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui maiorulmura

      incat sa te bucuri cand tocmai nu se respecta democratia intr-o tara!
      • -13 (21 voturi)    
        Rade ciob de oala sparta (Joi, 18 iulie 2019, 15:56)

        Reticentul [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Sau cine zice ala e. Deoarece trebuie sa fii atat de prost sa nu realizezi ca, daca toti numitii politic judecatori la CCR au fost de aceeasi parere, numirea lor politica nu a mai contat ci doar argumentele juridice. Si cum nimeni de acolo nu poate fi acuzat ca-i ratacit in justitie... inseamna ca e nu doar constitutional ci si corect si democratic ce au stabilit ei. Sigur, orice prost are orice drept: sa-si dea cu parerea, sa traga vanturi in autobuz, etc.
        • +3 (9 voturi)    
          Da, asta ti se potriveste si tie (Joi, 18 iulie 2019, 16:24)

          LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Reticentul

          Parca nu ai sti ca atunci cand e vorba de protejat propriile interese sau pe cele ale apropiatilor toti sunt o apa si un pamant. Vezi de ex. cum s-au aprobat pensiile speciale, etc. In rest, hotararea e chiar ilegala, neintrand in atributiile CCR, vezi ce am zis mai jos.
  • -31 (45 voturi)    
    Pai si (Joi, 18 iulie 2019, 14:26)

    Unforgiven [utilizator]

    Nu era logic ca asa trebuie sa fie?
    Credeati ca Iohanis nu v-a prostit??
    • +22 (30 voturi)    
      CCR (Joi, 18 iulie 2019, 14:43)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

      a aprobat aceste intrebari la referendum!
      d c uitam acest "mic" amanunt?!
      • -13 (21 voturi)    
        Sunt lucruri diferite (Joi, 18 iulie 2019, 15:46)

        Unforgiven [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Una e sa aprobe intrebarile, alta este sa intre pe fondul problemei.
        Intrebarile au putut fi puse, nu era neconstitutional sa fie puse, dar Iohannis a ales niste intrebari gresite, pentru ca avea nevoie de mai multa propaganda si manipulare, fiind deja in campanie electorala.
        • +2 (2 voturi)    
          sau poate modificarile propuse sunt gresite (Joi, 18 iulie 2019, 17:08)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

          Nu intrebarile initiale ale lui Klaus!
    • -2 (6 voturi)    
      nu era logic (Joi, 18 iulie 2019, 15:41)

      Mistrelutz [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

      pentru ce rahaturi zice curtea acolo despre GRATIERI INDIVIDUALE
      • +8 (10 voturi)    
        Gratierea individuala o da numai presedintele (Joi, 18 iulie 2019, 16:25)

        bancher [utilizator] i-a raspuns lui Mistrelutz

        Amnisita se face prin lege.
        PSD vrea sa le faca pe amandoua prin lege, stiind sigur ca Johannis nu va gratia in veci vreun corupt.
        • +2 (2 voturi)    
          conform referendumului (Joi, 18 iulie 2019, 18:36)

          AndJorj [utilizator] i-a raspuns lui bancher

          vor trebui sa faca o lege organica in sensul asta, chiar daca nu se modifica Constitutia. Adica, referendumul are oricum efecte, chiar daca nu in Constitutie. Cel putin eu asa inteleg.
  • +17 (21 voturi)    
    Comment sters de user (Joi, 18 iulie 2019, 14:28)

    Porumbelul Vidanjor [anonim]

    • 0 (0 voturi)    
      corect .... (Vineri, 19 iulie 2019, 14:13)

      viziru [utilizator] i-a raspuns lui Porumbelul Vidanjor

      corect .... ia sa-si ia CCR-ul partidul PSD de mana si sa se duca dreaqului unde a intarcat mutu iapa .... adica prin Siberia sa-si faca de treaba pe acolo ......
  • +17 (21 voturi)    
    Se astepta? (Joi, 18 iulie 2019, 14:30)

    varavara [utilizator]

    Se astepta cineva la o alta decizie?
  • -34 (54 voturi)    
    decizie luata cu 9-0 (Joi, 18 iulie 2019, 14:31)

    cucuveauamov [utilizator]

    era evident de la inceput, pentru oricine gindeste cu capul lui si nu dupa sloganurile #rezist. Klaus (a cata oara?) a incalcat constitutia, iar oamenii care au votat DA la referendul i-au fost complici.
    • +23 (33 voturi)    
      vai de capu tai (Joi, 18 iulie 2019, 14:45)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      m-am saturat de tine, esti un ipocrit fara margini

      uite cum sta treaba
      CCR a aprobat aceste intrebari, prin refuzul asta s-au contrazis singuri

      referendumul este peste CCR, de aia referendumul revizuieste constitutia!

      in alta ordine de idei... cum explici imunitatea parlamentara si pensiile speciale daca oamenii sunt egali?!
    • +10 (16 voturi)    
      Esti un troll nelimitat (Joi, 18 iulie 2019, 15:23)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Mancurt 100%.
    • +4 (10 voturi)    
      Ai falfait (Joi, 18 iulie 2019, 15:32)

      2016 [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      din aripi si ai zburat in sala sa auzi verdictul de 9-0? Sau incurci oalele si oi fi vazut vreun meci de rugby!
    • 0 (0 voturi)    
      Zau ca mi-e mila de tine... (Vineri, 19 iulie 2019, 17:33)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Daca nici macar matematica de clasa I nu stii... Ai incercat la o scoala ajutatoare?
  • +17 (25 voturi)    
    curtea hotilor din romania (Joi, 18 iulie 2019, 14:36)

    rochiri [utilizator]

    ...atat puteam...astia suntem ...
  • +30 (40 voturi)    
    maaamaaaaa (Joi, 18 iulie 2019, 14:37)

    Itsoc [utilizator]

    CCR tocmai a scuipat pe votul a milioane de romani, CCR e noul inamic numarul 1 al democratiei, europei si poporului roman.
    CCR trebuie sa dispara! Romani, proteste la CCR !
    • -21 (37 voturi)    
      Când toți 9 judecători îți spun că ești beat, (Joi, 18 iulie 2019, 14:47)

      Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui Itsoc

      te duci și te culci.
      • +4 (14 voturi)    
        Arborele Democratiei (Joi, 18 iulie 2019, 14:54)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

        se uda cu Sangele Tiranilor si al Patriorilor
        acuma tu Mazeta de tine depinde cand ajungi in Proximitate
      • +7 (13 voturi)    
        mda (Joi, 18 iulie 2019, 15:12)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

        deci daca 9 judecatori ccr spun ca esti beat, te duci sa te culci
        dar daca cati judecatori or fi spun ca dracnea e vinovat, sistemul de justitie e cumparat, nu?!
        realizezi cat de ipocrit esti?!

        vezi ca daca 9 oameni nu-s de acord cu parerea a catorva milioane, aia 9 sunt beti, nu aia cateva milioane (proasta analogie ai ales... pe de alta parte atat te duce mintea, nu pot cere mai mult).

        de asemenea vezi ca vointa poporului este DEASUPRA constitutiei

        dar na... ce sa stie un comunist...
        • -5 (11 voturi)    
          Poporul (Joi, 18 iulie 2019, 16:43)

          Unforgiven [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

          Nu poate legifera si schimba constitutia dupa bunul plac.
          Poporul in ansamblul lui este un necunoscator al legilor si a constitutiei, deci nu poate legifera mai nimic, cu atat mai putin cu cat mai este si manipulat si este doar o masa de manevra pentru oculti.
          Adica daca Iohannis si-a batut joc de popor si de diaspora ca sa se blocheze votul in strainatate si sa se formeze cozi, pentru ca trebuiau trecuti oamenii pe 3 liste, nu doar pe una singura, iar poporul (masa de manvevra) a pus botul la aceste manipulari ale lui Iohannis, asta nu inseamna ca poporul mai este independent daca nu stie de capul lui.
          Poporul trebuie doar sa aleaga pe unul si altul, iar in privinta consititutiei drepturile poporului de a o schimba sunt limitate.

          Dar ce poti sa-i explici unui manipulat??
          • +3 (5 voturi)    
            Curat democratie coane "Unforgiven" (Joi, 18 iulie 2019, 17:53)

            LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

            Noroc de psd ca ii lumineaza. :Pe tine chiar prea mult...
          • +4 (6 voturi)    
            Comment sters de user (Joi, 18 iulie 2019, 18:21)

            Porumbelul Vidanjor [anonim] i-a raspuns lui Unforgiven

        • 0 (2 voturi)    
          Si (Joi, 18 iulie 2019, 22:31)

          savatuf [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

          vine ccr in frunte cu Livia Stanciu si taie cu șeptaru nasol ...cata comotie pt o manipulare de doi lei marca iohanis ....recomand de lecturat carta drepturilor omului la care tu popor ai aderat.
      • +1 (3 voturi)    
        fas (Joi, 18 iulie 2019, 18:55)

        leleaflore [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

        daca 19 oameni iti spun ca esti tampit inseamna ca esti prost :)
    • +8 (14 voturi)    
      pe 10 08 2019 Avem Treaba (Joi, 18 iulie 2019, 15:01)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Itsoc

      in TREI Locuri :

      ceceree - Parlahotzment - Guvern
    • +4 (8 voturi)    
      lasa, (Joi, 18 iulie 2019, 15:20)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Itsoc

      ca mai sunt runde de alegeri...mai mergem noi la vot, sa vedem la anul cati de la PSD vor mai fi la CCR.
      • +2 (8 voturi)    
        depinde (Joi, 18 iulie 2019, 15:44)

        Itsoc [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        s-ar putea ca la anu CCR sa anuleze votul daca nu iese ce trebuie.
        Practic CCR conduce Romania ori cum Dorneanu a fost la Moscova sa primeasca instructiunile, rezulta ca Putin conduce oficial Romania.
    • -1 (1 vot)    
      Chiar (Joi, 18 iulie 2019, 22:27)

      savatuf [utilizator] i-a raspuns lui Itsoc

      si Livia Stanciu nu i-mi vine sa cred .
  • +15 (25 voturi)    
    CCR_PCR a revenit (Joi, 18 iulie 2019, 14:41)

    SHEAPA [utilizator]

    E timpul să ieșim din nou în stradă. E clar că cei 94% care au votat împotriva amnistiei și grațierii nu contează pentru leprele de la ccr.
  • +20 (30 voturi)    
    cateva probleme (Joi, 18 iulie 2019, 14:41)

    liviu_ [utilizator]

    1 - refrerendumul nu este mai presus de constitutie?! suntem democratie nu ccrcratie!
    2 - nu ei au dat unda verde intrebarilo de la referendum?!
    3 - daca nu poti gratia pe fapte de coruptie ca toti oamenii trebuie tratati la fel... atunci cum se explica imunitatea parlamentara, pensiile speciale si alte beneficii ale politicienilor si membrii ccr?!

    pentru mine puctele 1 si 2 sunt suficiente ca sa imi dau seama ca romanica NU este o democratie!
    de asemenea dupa acest raspuns urmatoarea lege atacata ar trebui sa fie imunitatea parlamentara si privilegiile parlamentarilor si a membrilor ccr!!
  • +16 (22 voturi)    
    absolut incredibil (Joi, 18 iulie 2019, 14:44)

    ..13 [utilizator]

    Un corupt nu poate sa ramana decat un corupt, deci puscariabil chiar daca din nefericire, sa zicem, intervine o boala grava...

    Nu stiu daca punctul meu de vedere este dur dar la cati s-au prezentat cu grave boli si au iesit din puscarie dupa care au trait bine si fericiti multi ani dupe imi arata ca marea coruptie se bazeaza pe numeroase parghii mai mici de coruptie si ca nu trebuie sa existe indurare pentru nici o cauza de coruptie.

    Mai cred ca CCR-ul sprijina partidul-unic-stat si se asteapta ca la Prezidentialele din acest an sa reuseasca sa obtina locul mult ravnit.

    Iata de ce este nevoie de o mobilizare pentru Prezidentiale si mai ales pentru localele din primavara lui 2020.

    Nu stiu ce face opozitia dar bine ar fi daca s-ar pregati serios pentru marile dueluri care urmeaza la anul. In Nov. 2019 va fi un mic mizilic unde participarea cetatenilor mai poate sa mai rada din sperantele coruptilor si in acelasi timp poate sa ii taie de tot macaroana lui Dancila .

    #haicasepoate
    #farapenali
  • +14 (20 voturi)    
    Vai de noi.. (Joi, 18 iulie 2019, 14:46)

    Observatory [utilizator]

    In ce mizerie politica si economică se afla aceasta țara .
    Acești foști și actuali tovarăși vor ca Constituția României sa spună Clar :
    Hotii, corupții , mafioți și toate grupurile de infractori sa fie eliberați, niciodată condamnați și sa conducă țara și chiar aleși Președinți ......
    Nu înțeleg: Vorbim de o țara legală și membra a UE?
  • +9 (13 voturi)    
    Popor de meduze, (Joi, 18 iulie 2019, 15:13)

    ABBV [utilizator]

    cand va treziti, nici unul din partidele care au uns judecatori la CCR nu vrea lupta anticoruptie.
  • +8 (12 voturi)    
    RO = tagma jefuitorilor din politica de neamuri... (Joi, 18 iulie 2019, 15:14)

    Plagarus [utilizator]

    .....proaste !
  • +11 (15 voturi)    
    astia au inteles ca a fost referendum? (Joi, 18 iulie 2019, 15:25)

    Francisc 1 [utilizator]

    in care asta s-a votat? sunt deasupra noastra sau cum?
  • +6 (10 voturi)    
    In principiu ar putea avea dreptate. (Joi, 18 iulie 2019, 15:26)

    LiviuX [utilizator]

    Eu as fi scris asa in Constitutie:
    Art. N - Gratieri si amnistii
    1. Se interzic gratierile si amnistiile in masa, indiferent de motiv.
    2. Singurul care poate gratia sau amnistia este Presedintele, doar din motive strict umanitare si nu mai mult de 2 persoane pe an.
    • 0 (6 voturi)    
      3 probleme (Joi, 18 iulie 2019, 15:47)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

      1 - daca e neconstitutionala modificarea, d c au acceptat intrebarile referendumului?! aici e o MARE magarie a ccr
      2 - d c nu se aplica si in cazul altor beneficii ale anumitor persoane: imunitate, pensie speciala etc?! pai oricuntem egali, ori nu!
      3 - eu stiam ca vointa poporului este suprema si nu poate sa fie neconstitutionala!

      ceea ce a facut ccr este EXTREM de grav! inseamna ca ccr poate trece peste ORICE zice poporul
      • 0 (4 voturi)    
        De acord, vezi ce am spus mai jos. (Joi, 18 iulie 2019, 16:27)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Aceasta hotarare/decizie e ilegala!
    • 0 (0 voturi)    
      Ia vezi (Joi, 18 iulie 2019, 22:34)

      savatuf [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

      ce spune carta drepturilor omului la care ai aderat tu bobor de manipulati.
      • 0 (0 voturi)    
        Recunosc ca nu stiu ce spune referitor la gratieri (Vineri, 19 iulie 2019, 14:39)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui savatuf

        Sau amnistieri. Nu vrei sa explici, precizand si articolul, paragraful, etc.? Ca la aruncat vorbe goale stiu ca sunteti mesteri...
  • +6 (10 voturi)    
    Ce disperare printre magraonii psd (Joi, 18 iulie 2019, 15:33)

    Dalinar [utilizator]

    Va dati seama cat de corrupt este acest partid? Ce se mai sbat ei saracii sa nu intre la zuhause sau sa iasa daca is acolo!!!!
  • +3 (9 voturi)    
    nu prea inteleg (Joi, 18 iulie 2019, 15:42)

    CRMS [utilizator]

    Pe ce criterii judeca CC modificarea constitutiei si de ce practic intr-o constitutie nu poate fi trecut orice vrea poporul care si-o doreste ?
    Daca vreau sa trec in constitutie pedeapsa cu moartea pentru furtul mai mare de 10 lei sau permisiunea casatoriei cu parteneri multipli cum poate CC sa impiedice asta ?
    • +4 (10 voturi)    
      Foarte bine spus! (Joi, 18 iulie 2019, 15:55)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui CRMS

      CCR verifica respectarea Constitutiei. Iar daca nu e respectata trebuie sa spuna ce nu a fost respectat. SI ATAT! Deci nu stabileste modificari de legi, pedepse, sau mai stiu eu ce.
      Ca urmare, aici fiind vorba de o modificare a Constitutiei, CCR nu are ce cauta, pentru ca evident ceea ce se discute NU EXISTA in Constitutie, deci nu poate verifica daca se respecta sau nu. Abia dupa ce noua Constitutie va fi elaborata si aprobata, da, CCR va trece din nou la verificarea respectarii ei.
      Deci inca o data CCR NU ARE CE CAUTA AICI, ca urmare decizia ei e NULA SI NEAVENITA!
    • +4 (4 voturi)    
      pai (Joi, 18 iulie 2019, 16:30)

      g01an [utilizator] i-a raspuns lui CRMS

      in constitutie exista si ar putea exista (legitim din punctul meu de vedere) prevederi care sa restrictioneze viitoarele modificari constitutionale, legislative. asta este si ideea, constitutia trebuie sa defineasca un set minim de principii dar si de restrictii/limite dupa care se legifereaza (chiar si cand acea lege este cea fundamentala).

      dar nicio astfel de restrictie nu are cum sa se aplice in cazul asta. singurul articol pe care il stiu se refera la faptul ca orice modificare constitutionala nu poate decat extinde drepturile, nu le poate restrange mai mult decat constitutia actuala (este bun, util, are complet sens, ar fi nevoie de ceva mai multe prevederi similare si de mai multa claritate si in alte privinte).

      or constitutia actuala permite DEJA restrangerea drepturilor fundamentale pentru persoanele condamnate definitiv, ca altfel nu le-ai putea incarcera in mod legitim. aceste modificari nu ar fi modificat aceasta stare de fapt ci ar fi stabilit mai clar niste limite in care se pot aplica astfel de masuri. si are complet sens sa fie direct in constitutie astfel de clarificari. doi la mana, daca ar fi neconstitutional, nu ar avea nici cum sa fie legiferat macar. or ei asta sustin ca este o chestiune care ar trebui legiferata si nu una introdusa in constitutie...

      efectiv, sunt inconstienti si iresponsabili. chiar si daca se legifereaza rapid si avem ce s-a votat, au nenorocit constitutia deciziile CCR cu interpretarile lor inconsistente, nu mai vad alta solutie decat un hard reset si crearea unor mecanisme de checks and balances in adevaratul sens al cuvantului.
      • +1 (3 voturi)    
        Exact (Joi, 18 iulie 2019, 17:59)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui g01an

        Exista si articole ce nu pot fi modificate (desi pana si astea pot fi prin revolutie). Dar nu de ele e vorba aici. Aceasta modificare nu atinge nici unul din acele articole.
    • -2 (2 voturi)    
      Ce (Joi, 18 iulie 2019, 22:35)

      savatuf [utilizator] i-a raspuns lui CRMS

      zici de pedeapsa cu moartea poti sa o aplici daca o vrea poporul asta asa ca exemplu.
  • +3 (5 voturi)    
    Nu inteleg! (Joi, 18 iulie 2019, 15:44)

    EuSiCuMine [utilizator]

    Intrebarea privind interzicerea aministiei si gratierii a trecuta pe la CCR inainte de referendum si CCR a zis ca este constitutionala.
    Acum aflam ca interzicerea amnistiei si gratierii nu este constitutionala. Poate ma lamureste si pe mine cineva.
  • +8 (10 voturi)    
    este interesanta tactica pcr... (Joi, 18 iulie 2019, 15:45)

    liviu_ [utilizator]

    pardon ccr

    deci aproba intrebarea ... si se pune la referendum
    apoi declara legea care schimba constitutia in functie de vointa poporului drept neconstitutionala

    trecand peste faptul ca ccr incalca din nou constitutia (odata se contrazic si a 2a incalca dorinta poporului), cred ca este un joc.
    au vrut sa lase aceasta intrebare ca sa nu riste alte intrebari mai nasoale si/sau au vrut sa arunce cu noroi in Iohannic. La pariu ca acum pesedeii o sa urle ca Iohannis a aruncat aiurea cu bani.
    Nu o sa conteze ca ccr a validat acest referendum si ca ccr tocmai a dovedit ca romania NU este o democratie....
  • +7 (9 voturi)    
    wtf? (Joi, 18 iulie 2019, 15:57)

    g01an [utilizator]

    o imbecilitate totala. daca nu are ce cauta in constitutie, singura varianta logica ar fi ca acea chestiune sa nu poata fi nici legiferata. ori este complet neconstitutionala si atunci invalida in orice tip de legislatie ori este constitutionala si atunci limitele legiferarii pot si ar trebui definite direct in constitutie.
  • -3 (5 voturi)    
    Karma (Joi, 18 iulie 2019, 18:48)

    Setalcott [utilizator]

    Ati boicotat, acum va boicoteaza CCRul
  • +3 (3 voturi)    
    Partea plină a paharului... (Joi, 18 iulie 2019, 18:48)

    Kwisatz Haderach [utilizator]

    ... în care a scuipat Curtea Prostituțională este că interzicerea alegerii în funcții publice a persoanelor condamnate definitiv (așa cum a propus inițiativa “Fără penali în funcții publice”, semnată de peste un milion de cetățeni) este constituțională, în pofida comentariilor trollilor PSD-ALDE
  • +3 (5 voturi)    
    si (Joi, 18 iulie 2019, 19:07)

    andrei1232000 [utilizator]

    daca oamenii de la Cotroceni nu dorm trebuie sa sesizeze CCR pentru conflict de natura constitutionala intre CCR si popor. CCR sa constate, asa cum a mai facut. ca vointa poporului exprimata prin referendum este deasupra CCR. In fond poporul a decis sa se introduca aceste prevederi, tot poporul a votat constitutia in vigoare deci CCR este pe langa si ar trebui sa se care acasa in frunte cu minunatul expert Dorneanu si cei doi proaspat numiti de PSD.
  • +2 (2 voturi)    
    Poate citesc greșit, (Joi, 18 iulie 2019, 20:06)

    Observatory [utilizator]

    cei de la CC sunt aceiasi membrii ai Comitwtului Central al PCR ?
    Acum înțeleg bine: A-ți rămas in picioare ?
    Nicu vostru a fost împușcat și a scăpat foarte ușor doar cu in glonte !
    Merita mai lunga și o adevarata durere a poporului .
    Scuzați ortografia , scuza? sunt “fugit “ de peste 40 de ani...
    dar încă ma doare ca acest popor încă suferă ? Pana când ?
    mai exist adevărați Oameni care iubește țara , poporul si cultura românească ?
  • -6 (6 voturi)    
    Interesant (Joi, 18 iulie 2019, 20:24)

    Harald Hardrada [utilizator]

    Daca toti cei opt judecatori ai CCR au votat la fel, inseamna ca este o problema grava de legalitate cu referendul cerut de Werner. In asemenea conditii, daca nici ,,oameni" lui Werner din CCR nu au fost de acord cu el, ar trebui sa isi da demisia si sa mearga la catedra sa predea fizica alaturi de nevasta sa care preda engleza. Dar, o va face?
    • 0 (0 voturi)    
      Nu, problema e cu ilegalitatea CCR (Vineri, 19 iulie 2019, 17:39)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Harald Hardrada

      Citeste ce am spus mai sus, CCR nu are dreptul sa se pronunte pe o modificare a Constitutiei ci doar vegheaza sa se respecte Constitutia. Modificarea nefiind inca cuprinsa in Constitutie, CCR nu are nici un fel de atributii aici.
  • +2 (4 voturi)    
    cine e suveran ? (Joi, 18 iulie 2019, 21:05)

    relud [utilizator]

    poporul sau hotii
  • 0 (0 voturi)    
    huoo coruptii (Vineri, 19 iulie 2019, 8:29)

    leleaflore [utilizator]

    sa inteleg ca toti cei care scriu aici ca sunt de acord cu decizia CeCeRe sunt (potentiali) CORUPTI???


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version